Cum arată, de fapt, datoriile CFR-ului și care este principalul creditor al clubului

CFR Cluj Liga 1 Marius Bilasco Nelutu Varga Superliga Jucătorii de la CFR Cluj
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 24 Decembrie 2021, 12:26
Data actualizarii: Vineri 24 Decembrie 2021, 12:29

CFR Cluj, campioana României, trece printr-o perioadă extrem de dificilă din punct de vedere financiar.

Ardelenii stau foarte bine în campionat, prima poziție în clasament și 12 puncte avans față de locul doi, însă au probleme serioase pe partea financiară. Parcursul dezastruos al clubului în Europa a afectat serios bugetul lui CFR Cluj pentru acest sezon.

Marius Bilaşco, oficialul campioanei, a dezvăluit că mare parte dintre datorii este către acționarul majoritar, Neluțu Varga.

„Mare parte a datoriilor sunt catre principalul finantator. Aici este suma mare pe care o spui tu, de milioane de euro. Cel care a creditat clubul. Ne-ar fi ajutat mult şi ceea ce s-a intâmplat in cupele europene, era un venit foarte bun, sunt discuţii pentru jucători, dacă reuşeşti să mai vinzi ceva, iar echilibrezi puţin.

A fost o strategie care avea rezultate, tu aveai nevoie să ai performanţe in Europa şi pentru asta a trebuit să mergi pe o direcţie. A dat rezultate. E bine să te autofinantezi şi din vânzarea de jucători, nu e un lucru rău, lucru care există in plan şi partea asta”, a declarat Bilaşco pentru telekomsport.ro.

Plecări masive de la CFR în această iarnă

CFR Cluj are mai mulți jucători în afara listei pentru Liga 1, iar Bilașco anunță că aceștia vor pleca în această iarnă de la echipă.

Denis Ciobotariu, Jonathan Rodriguez, Anas Tahiri, Cristiano Figueiredo, Mihai Butean, Ovidiu Hoban şi Guesuma Fofana sunt jucătorii pe care CFR Cluj îi are în afara listei pentru Liga 1.

„Aşa cum ştiţi, avem jucători în afară listei, n-avem cum să plătim nişte jucători pe care nu îi folosim, e clar. Va fi un impact, iar rămânând la lotul listei, întotdeauna au fost schimbări”, a mai spus Bilașco.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!