FOTO Cum a fost surprins Dan Petrescu, la câteva ore după ce a refuzat naționala: "Cu încredere spre al cincilea titlu"

Dan Petrescu CFR Cluj Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 21 Decembrie 2021, 09:25
Data actualizarii: Marti 21 Decembrie 2021, 09:27

Dan Petrescu a fost ofertat de FRF pentru preluarea echipei naționale, însă a declinat propunerea, după o discuție cu patronul lui CFR Cluj.

După discuțiile cu FRF care au avut loc la începutul lunii decembrie, Dan Petrescu a anunțat că va da un răspuns după ultimul meci oficial al lui CFR Cluj din acest an.

Dan Petrescu rămâne la CFR Cluj: "Cu încredere spre al cincilea titlu"

La o zi după partida cu FC Argeș, atât patronul Neluțu Varga, cât și președintele Cristi Balaj, au anunțat că Dan Petrescu va rămâne antrenorul lui CFR Cluj, având în vedere că FRF a refuzat să plătească clauza de reziliere a tehnicianului.

În ziua în care a devenit clar că Petrescu nu va merge la echipa națională, antrenorul a avut o întâlnire cu patronul Neluțu Varga, președintele Cristi Balaj, dar și cu Daniel Metz, președinte al consiliul de administrație NTT Data, unul dintre sponsorii echipei campioane.

Metz a postat pe rețelele sociale două fotografii de la întâlnirea cu Dan Petrescu și a transmis un mesaj ferm: "Cu încredere spre al cincilea titlu!".

După 21 de etape scurse din sezonul regulat, CFR Cluj este prima în Liga 1, cu 10 puncte peste FCSB. Formația din Gruia poate obține al cincilea titlu consecutiv de campioană.

Anunțul oficial privind rămânerea lui Dan Petrescu la CFR Cluj a fost comunicat de Cristian Balaj, președintele grupării din Gruia. 

„În urma discuțiilor purtate azi, atât clubul, cât și Dan Petrescu au decis să continue împreună proiectul început la CFR. Ne bucurăm, suntem fericiți. Un antrenor în care avem încredere și un om de cuvânt, așa cum spuneam în declarațiile anterioare”, a declarat Cristian Balaj pentru CFR TV.

Astfel, favoriți de a prelua echipa națională, în aceste condiții, au devenit Adrian Mutu și Edward Iordănescu. Ambii îndeplinesc cerința FRF, sunt liberi de contract, Răzvan Burleanu anunțând că instituția pe care o conduce nu va plăti o clauză de reziliere. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!