VIDEO EXCLUSIV Critici dure pentru programările meciurilor din Liga 1: "Pentru Craiova și FCSB este necinstit"

SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 04 Mai 2022, 12:20
Data actualizarii: Miercuri 04 Mai 2022, 12:28

Cu trei etape înainte de finalul campionatului, lupta pentru titlu este una foarte aprinsă.

Primele trei echipe sunt despărțite de doar șase puncte, iar programarea partidelor decisive pentru stabilirea podiumului reprezintă un aspect important.

Dumitru Dragomir, fostul președinte LPF, este de părere că felul în care s-au aranjat meciurile pentru aceste etape este nepotrivit. 

Partidele din cea de-a opta etapă au fost programate la ore diferite (FC Argeș - CFR Cluj, sâmbătă, ora 20:30; Universitatea Craiova - FCSB, duminică, ora 19:30), aspect criticat de Dragomir în cadrul unei intervenții telefonice la "Ora Exactă în Sport".

"Cum e posibil, domnule? Ce Ligă e asta? Ce Federație? Cum să nu pui meciurile la aceeași oră? Craiova joacă degeaba. Nu poate niciodată să mai ia campionatul la cum au făcut ei. În loc să pună meciurile la aceeași oră...

FCSB poate s-o detroneze pe CFR Cluj doar dacă se joacă cinstit. Dar la cum s-a făcut programul, e necinstit. Pentru Craiova și FCSB e necinstit. Mai ales pentru Craiova. E total necinstit. Dacă eram, făceam cel mai mare scandal posibil", a declarat Dumitru Dragomir la PRO ARENA

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!