Rapid s-a impus cu 2-0 chiar dacă a șutat o singură dată pe spațiul porții. Autogolul lui Eddy Gnahore (59') și golul lui Cristi Manea (74') au decis derby-ul.
Cristi Manea, eroul neașteptat al Rapidului în derby-ul cu Dinamo
Manea (28 de ani), redevenit om de bază la Rapid, i-a dedicat golul fetiței sale și le-a mulțumit suporterilor pentru atmosfera creată pe Arena Națională. Fundașul lateral al giuleștenilor l-a felicitat și pe Elvir Koljic, care a avut o intervenție fabuloasă de pe linia porții, în prima repriză.
"Suntem fericiți că am câștigat. Chiar am arătat spirit de sacrificiu azi. Am jucat ceva timp în 10 oameni. Vreau să le mulțumesc fanilor că au fost alături de noi, chiar i-am auzit și i-am simțit. Vreau să îi dedic golul fetiței mele.
Suporterii m-au luat sus. Au fost foarte bucuroși. Le mulțumim că au fost alături de noi. Chiar i-am simțit, au fost al 12-lea jucător astăzi.
Eu cred că în prima repriză am început mai bine. După aceea, am mai scăzut puțin ritmul. În a doua repriză, am luat roșu și a trebuit să ne apărăm. A fost un meci echilibrat, dar m-a bucurat atitudinea și ne-am îndeplinit obiectivul.
Mister (n.r - Costel Gâlcă) ne ajută foarte mult cu sfaturi din afară. De multe ori e greu să-l auzim. Ne dă multe indicații pentru că el vede mult mai bine din afară. Noi, în febra meciului, ne mai pierdem poziția.
Dinamo are și ea o echipă destul de bună, a jucat acasă, dar pe mine m-a bucurat jocul nostru din seara asta. Am avut destul de multe spații. Ne-a lipsit doar ultima pasă. Am avut foarte multe șanse să scăpăm, dar am luat decizii greșite la ultima pasă.
Intervenția lui Koljic? Incredibilă! Doar așa putea să scoată. Am văzut că era într-o parte. Îl felicit. Ne ajută foarte mult. E un jucător care muncește foarte mult și ne ajută", a spus Manea.