Ambele goluri ale giuleștenilor i-au aparținut lui Alexandru Dobre.
Costel Gâlcă, dezamăgit de prestația elevilor săi
Giuleștenii nu au impresionat ca joc, dar au reușit să se impună în meciul de debut al noul sezon din Superliga.
Costel Gâlcă nu a fost mulțumit de prestația elevilor săi, mai ales în a doua parte. Tehnicianul vrea să vadă un joc mai consistent la echipa sa.
Gâlcă a vorbit și despre accidentarea lui Koljic din a doua repriză și a spus de ce jucători mai are nevoie.
„În meciurile oficiale trebuie să arătăm altfel, mai ales că am început foarte bine meciul, trebuie să arătăm personalitate. Nu am putut să ținem mijlocul, să ieșim din apărare.
Dobre a făcut diferența în meciuri, a alergat până în ultimul minut, dar vreau un joc mai consistent al echipei, vreau mai mult de la unii jucători.
Trebuie să arătăm altfel, trebuie să le dăm fanilor bucurii, pentru că au venit alături de noi.
Borza este jucătorul Rapidului, sper să rămână.
Avem nevoie de alt atacant, de un alt tip de mijlocaș, dar trebuie să dea mai mult cei pe care îi avem.
Sper să nu fie grav (n.r. problemele lui Koljic), dar îl doare. El știe fotbal, e un atacant care finalizează, care vine între linii, normal că îmi e teamă să nu se accidenteze, pentru că avem nevoie de el”, a declarat Costel Gâlcă, la Digi Sport.