Conducerea CFR-ului a lămurit situația lui Alex Chipciu, fotbalistul pe care Dan Petrescu nu vrea să mai conteze în noul sezon

Alexandru Chipciu CFR Cluj Cristi Balaj Superliga Alexandru Chipciu
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 18 Iunie 2022, 21:37
Data actualizarii: Sambata 18 Iunie 2022, 21:41

Alexandru Chipciu (33 de ani) este aproape de plecarea de la CFR Cluj. Clubul nu a anunțat oficial despărțirea de fotbalist, dar Cristi Balaj a confirmat discuțiile pentru reziliere.

Fostul internațional ar fi avut un acord cu cei de la Universitatea Cluj, dar din cauza reacției fanilor, mutarea pare să fi picat. Balaj vorbește la superlativ despre fotbalistul pe care Dan Petrescu a decis să nu mai conteze.

Cristi Balaj a lămurit situația lui Alex Chipciu

„Am discutat cu el. E un jucător și un caracter deosebit. Am decis să găsim o soluție de reziliere, să-i găsim un contract, își dorește și el să plece. Rămâne de văzut dacă în țară sau în străinătate. El se pregătește, nu e în cantonament cu echipa. Nu a fost o glumă cu U Cluj. 

Chipciu este peste media campionatului, mereu a adus plus valoare când a intrat la CFR Cluj. Mie mi-a plăcut și ar fi păcat pentru el să nu mai joace pentru că e la un nivel destul de ridicat comparativ cu ce există în România”, a spus Balaj, la Digi Sport.

Din informațiile obținute de PRO TV, fotbalistul cu șase titluri ale României în palmares are deja o ofertă din Turcia.

Pentru Chipciu ar putea fi a treia experiență în străinătate, după cele de la Anderlecht și Sparta Praga.

Chipciu are un salariu lunar de 21.000 de euro la CFR Cluj, iar conducerea i-a propus rezilierea contractului în această vară, oferindu-i două salarii compensatorii. Totuși, Chipciu ar avea pretenții mult mai ridicate, solicitând nu mai puțin de șase salarii, adică 126.000 de euro.

Chipciu a fost transferat de CFR Cluj în ianuarie 2020, după ce s-a despărțit de Anderlecht. Mijlocașul a strâns 76 de meciuri și a marcat de cinci ori pentru formația din Gruia, reușind să își treacă în palmares trei titluri de campion.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!