Condiția pe care Denis Alibec i-a pus-o lui Gigi Becali pentru a semna cu FCSB: "Orice fac, mă suni pe mine"

Condiția pe care Denis Alibec i-a pus-o lui Gigi Becali pentru a semna cu FCSB: "Orice fac, mă suni pe mine" Superliga

Denis Alibec (34 de ani) a bătut palma cu Gigi Becali pentru o revenire la FCSB în această vară.

Liber de contract după un sezon cu 10 goluri și 11 pase decisive la Farul Constanța, Denis Alibec va semna cu FCSBGigi Becali anunță că atacantul va încasa un salariu lunar de 25.000 de euro și va beneficia și de o primă substanțială în cazul unei calificări în faza principală din UEFA Champions League.

În direct la Digi Sport, patronul de la FCSB a dezvăluit că a făcut o convenție cu internaționalul român înainte de a ajunge la o înțelegere, aceasta având legătură cu declarațiile pe care finanțatorul le face în public despre jucători.

"Am o convenție cu Alibec, nu-l voi critica în public! Mi-a zis: 'Orice fac, mă suni pe mine, mă cerți, dar nu la televizor'", a spus Gigi Becali, potrivit sursei citată.


Denis Alibec e transferul surpriză pregătit de Gigi Becali! Atacantul naționalei va semna cu FCSB unde se întoarce după 7 ani pe www.sport.ro

Cum a comentat Ilie Dumitrescu transferul lui Denis Alibec

Fostul internațional român este de părere că antrenorii de la FCSB vor avea o misiune interesantă în a reuși să-i motiveze și să-i mulțumească pe toți jucătorii importanți care sunt acum la campioana României, mai ales și după venirea lui Denis Alibec.

"Jucător cu personalitate, în top trei al celor mai buni atacanți din Superligă. Este un jucător care are execuții extraordinare, știe unde a venit, cunoaște societatea. E extrem de important ca el să se adapteze cât mai rapid la ceea ce înseamnă grupul de la FCSB. E competiție pe post, ai două soluții.

Nu cred că schimbă sistemul să joace cu doi atacanți, pentru că ai foarte mulți jucători lideri, ai foarte multe soluții. E extrem de interesant cum gestionezi ca fiecare jucător să se simtă important, să dea totul, iar când intră să facă diferența. Asta e singura problemă, pentru că Alibec e un jucător care își dorește foarte mult să joace, să facă performanță", a declarat Ilie Dumitrescu.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!