CFR Cluj - Universitatea Craiova e luni, de la 20:30, în etapa a treia a play-off-ului Superligii României. Echipa patronată de Neluțu Varga i-a eliminat pe olteni după lovituri de departajare joi, în sferturile Cupei României, iar luni cele două aspirante la titlu se vor întâlni din nou, de această dată în play-off.

„Da, cu atât mai greu (n.r. – drumul spre event). Noi ne-am așteptat să ajungem în semifinale. Cunoșteam echipa, jucătorii și știam că e nevoie de timp. Am trecut pe profit, iar acest lucru este o realizare. Acum 2-3 ani, știți cât de des apăreau subiecte în presă legate de insolvența și falimentul clubului nostru. Am reușit și datorită acestor transferuri realizate împreună cu colegii mei. Este o echipă mult schimbată.

CFR Cluj rămâne un colos al Superligii României! Cristi Balaj: "Am reușit să formăm o echipă"

Am avut nevoie de timp, comparativ cu alte echipe care n-au fost obligate să vândă pentru că aveau bugetul asigurat din diferite locuri: finanțări, contracte, bani publici și așa mai departe. Aceste echipe au reușit să obțină rezultate importante și datorită faptului că jucătorii au rămas la echipe. A fost un avantaj major. Noi, încet, încet am reușit să formăm o echipă.

S-a întâmplat să nu câștigăm meciul cu U Cluj, dar suporterii au fost mulțumiți de evoluția noastră. Șansa a făcut să nu câștigăm. În prima repriză ar fi trebuit să se termine 3-1 pentru noi. În repriza a doua, ei n-au avut nicio ocazie importantă, în timp ce noi am avut cel puțin două.

CFR Cluj, din nou înfruntare cu Universitatea Craiova

(N.r. – despre meciul cu Universitatea Craiova, din campionat) Este un meci important, un meci în care trebuie să avem grijă, să rămânem acolo cu șanse pentru câștigarea campionatului. Este un meci în care echipele vor arăta diferit față de cum au arătat în partida din Cupa României. Un lucru este cert: Craiova este o echipă foarte bună și merită să fie în partea superioară a clasamentului. Sunt convins că va fi un meci frumos atâta timp cât echipele au șanse reale pentru câștigarea campionatului.”, a declarat Cristi Balaj, potrivit Sport Total FM.