Cine va fi noul vârf de atac al lui FCSB? Mihai Stoica a dat răspunsul după transferurile făcute

Mihai Stoica Bogdan Rusu David Miculescu FCSB Ianis Stoica Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 01 August 2022, 20:03
Data actualizarii: Luni 01 August 2022, 20:03

FCSB a cheltuit aproape două milioane de euro pentru a-și întări atacul, iar vicecampioana României are mai multe variante pentru postul de număr 9.

FCSB i-a prezentat azi pe David Miculescu (21 de ani), cumpărat de la UTA Arad, pentru 1,7 milioane de euro, și pe Bogdan Rusu (32 de ani), adus de la CS Mioveni, în schimbul sumei de 100.000 de euro (250.000 de euro, cu bonusurile incluse).

Trei variante de atacant pentru FCSB

Întrebat cine va fi noul vârf de atac al lui FCSB după transferurile făcute, Mihai Stoica a anunțat că lupta se va da între Bogdan Rusu și Ianis Stoica, însă acolo ar putea apărea și David Miculescu, chiar dacă jucătorul adus de la UTA Arad a evolut rar în poziția respectivă până acum.

"Bogdan Rusu este atacant la momentul ăsta, se luptă cu Ianis Stoica pentru titularizare. Există un alt jucător, David Miculescu, care se simte, conform spuselor lui de azi, foarte bine pe poziția de număr 9.

E forte posibil să mai vină un jucător. Deocamdată, ăștia suntem. E posibil să mai aducem un atacant, fie număr 9, fie lateral, în zona aia, oricum", a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.

Bogdan Rusu a mai fost ofertat de CFR Cluj și Universitatea Craiova

Patronul de la FCSB a luat legătura cu Rusu în pauza meciului cu FC U Craiova, de duminică seară, scor 1-1, iar ulterior a plătit 100.000 de euro celor de la CS Mioveni pentru transfer. Suma totală a mutării poate ajunge la 250.000 de euro, în funcție de parcursul vicecampioanei României în Conference League.

La conferința de presă, Gigi Becali a dezvăluit că Rusu a avut oferte și de la alte două cluburi de top din Liga 1, CFR Cluj, care i-ar fi propus un salariu de 25.000 de euro, și Universitatea Craiova, însă atacantul a refuzat, având în vedere că își dăduse deja acordul de a semna cu FCSB.

"O să vedeți cine va fi vedeta anului, uitați-vă! Da, Craiova a vrut să-l ia. CFR l-a sunat acum. Au zis: 'Vino, mă, că îți dăm 25.000 de euro pe lună. Le-a spus: 'Du-te, mă, de aici, lasă-mă în pace'", a spus Gigi Becali, la conferința de presă.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!