Cicâldău și Moruțan, ținta ironiilor în Turcia: „A stat mult să-i caute managementul clubului?”

Olimpiu Morutan Alexandru Cicaldau Galatasaray Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 16 Martie 2022, 09:51
Data actualizarii: Miercuri 16 Martie 2022, 09:59

Continuă criticile în Turcia la adresa românilor Alexandru Cicâldău și Olimpiu Moruțan, care au fost transferați în 2021 de Galatasaray, la cereera lui Fatih Terim.

Deși activează deja de luni bune în Turcia, jucătorii români nu par să se fi adaptat la fotbalul din țara semilunei și rare sunt momentele în care nu sunt criticați vehement de vocile locale.

Erman Toroglu, 73 de ani, fost fotbalist turc care în prezent este analist sportiv, a ironizat transferul celor doi fotbaliști români în Turcia.

Moruțan și Cicâldău, luați peste picior în Turcia

„Un singur lucru nu înțeleg. Galatasaray a cumpărat doi fotbaliști români și a plătit 10-11 milioane de euro. A stat mult să-i caute managementul clubului? Acești bani s-au evaporat pur și simplu?! 

Niciunul dintre ei nu a aterizat încă pe teren. Ei se află tot într-un stadiu de plutire”, i-a ironizat jurnalistul pe fotbaliștii transferați din România.

Olimpiu Moruțan a disputat 22 de meciuri în tricoul lui Galatasaray, în SuperLigă, în acest sezon, reușind să marcheze trei goluri și să ofere trei pase decisive.

De partea cealaltă, Cicâldău are 26 de meciuri în SuperLigă, patru goluri și două pase decisive.

Galatasaray ocupă locul 11 în campionatul din Turcia, cu 38 de puncte, la egalitate cu ocupanta locului 10, Kayserispor și Antalyaspor, care ocupă locul 12.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!