VIDEO EXCLUSIV Ce transfer regretă Sepsi: "Domnul Becali îl dădea cu 500.000 de euro! Trebuia să batem palma"

SPORT.RO
Data publicarii: Marti 12 Martie 2024, 22:30
Data actualizarii: Marti 12 Martie 2024, 22:32

Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, a rememorat perioada în care Florinel Coman intrase în dizgrația lui Gigi Becali la FCSB și spune că regretă că nu l-a transferat pe șeptarul formației roș-albastre.

Florinel Coman are două sezoane consecutive în care a fost unul dintre cei mai importanți fotbaliști de la FCSB, însă șeptarul vicecampioanei a avut momente complicate în trecut din cauza accidentărilor.

Laszlo Dioszegi: "Florinel Coman este cel mai bun jucător din România! Ce bine era dacă îl luam acum 2-3 ani"

Nu în urmă cu foarte mult timp, Gigi Becali își pierduse răbdarea cu Florinel Coman și chiar anunța că îi oferă o hârtie prin care poate pleca la altă echipă dacă primește suma dorită, discutându-se inclusiv despre un interes al celor de la Rapid.

Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, spune că regretă acum că nu a acționat în momentul în care Coman traversa o formă slabă și era pe picior de plecare de la FCSB. Finanțatorul covăsnenilor este convins că echipa sa ar fi fost "un loc bun" pentru internaționalul român.

"Sincer vă spun, eu, de ani de zile, îl văd pe Coman un fotbalist peste cei care sunt în România în momentul de față. Chiar acum vreo trei ani de zile, când Coman nu prea juca, iar patronul era supărat pe el și chiar declara că îl dă și cu 500.000 sau cam așa ceva, atunci trebuia noi să luăm legătură cu el. După părerea mea, în fotbalul românesc este cel mai bun jucător. E cel mai periculos din prima ligă a României.

N-a fost o discuție atunci cu cei de la FCSB, dar eu însumi îmi ziceam ce bine ar fi să-l aducem pe Coman acum 2-3 ani, când a fost accidentat. După accidentare n-a jucat foarte bine 3-4 meciuri și erau probleme între el și domnul Becali. Atunci trebuia să batem noi palma și să-i spunem: 'Hai la noi, aici găsești un loc bun!'.

Mi-aș fi dorit foarte tare o extremă ca el în echipa noastră. E un jucător extraordinar și de el mă tem cel mai tare. E și Olaru acolo, dar, după părerea mea, Coman e cel mai periculos jucător. Când el prinde o zi bună, atunci și FCSB merge foarte bine", a spus Laszlo Dioszegi, pentru PRO TV și Sport.ro.

  • 14 goluri și 8 pase decisive a reușit Coman în cele 27 de meciuri jucate în acest sezon de Liga 1
  • Coman este golgheterul Ligii 1, la egalitate cu coechipierul Darius Olaru
  • 5 milioane de euro este clauza de reziliere a șeptarului de la FCSB
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!