Ce se intampla la Steaua, dupa despartirea de Pedrazzini. Secunzii lui Radoi s-au conformat: "Chiar am dorit sa ni se diminueze salariile"

Steaua Gigi Becali Massimo Pedrazzini Mirel Radoi Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 12 Septembrie 2015, 14:57
Data actualizarii: Sambata 12 Septembrie 2015, 15:10

Steaua si-a schimbat in aceasta saptamana antrenorul principal, dupa ce italianul Massimo Pedrazzini a ales sa plece, nemultumit fiind de tratamentul lui Gigi Becali (DETALII AICI).

Daca lui Massimo Pedrazzini nu i-a picat prea bine schimbarea contractuala propusa de Gigi Becali, celorlalti membri ai staff-ului tehnic le este indiferent. Cel putin asta spune Nicolae Dica, unul dintre secunzii din stafful alcatuit in vara de Mirel Radoi.

Dica a vorbit astazi, cu o zi inaintea meciului cu ACS Poli Timisoara, intr-o conferinta de presa, acesta spunand ca nu a venit la Steaua pentru bani si ca diminuarea contractuala nu-l afecteaza prea tare.

Nicolae Dica a vorbit si despre colaborarea pe care o va avea cu Titi Dumitriu, cel care a preluat functia de antrenor principal.

"Nea Titi era in staff-ul nostru de o luna si jumatate, deci nu este un lucru nou pentru noi. Din ce am inteles, domnul Pedrazzini nu a plecat din cauza diminuarii salariului, a avut alte probleme. Din punctul meu de vedere, eu am dorit sa ni se diminueze salariul, nu a fost o problema din partea mea.

Eu nu sunt la acest club doar pentru bani, acest club mi-a dat foarte multe. Am considerat ca nu este o mare tragedie in acest moment daca ni se va diminua salariul. S-a considerat ca acum este o problema financiara la club si se doreste reglarea unui buget si am fost de acord.

Consider ca cei care au ramas, daca au ramas, inseamna ca au acceptat aceasta situatie", a declarat Dica.

Massimo Pedrazzini a parasit Steaua ieri, acesta fiind inlocuit la scurt timp de Dumitru Dumitriu, antrenor care a condus Steaua in Liga Campionilor, in anii '90.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!