Ultimele săptămâni au fost de „foc” pentru FCSB. După conflictul cu Florin Tănase și Vali Crețu, formația roș-albastră s-a mai confruntat cu o problemă: absența lui Octavian Popescu de la antrenamente.
Ce se întâmplă, de fapt, cu Octavian Popescu la FCSB
Octavian Popescu a început foarte bine noul sezon competițional, fotbalistul fiind unul dintre principalii contribuabili la fazele ofensive. Cum o veste proastă nu vine niciodată singură, FCSB nu s-a putut baza nici pe „George” după conflictul amintit mai sus.
În ultima perioadă s-a discutat chiar de o mutare a fotbalistului la Levadiakos, astfel că fanii s-au întrebat care este, de fapt, situația în care se află Octavian Popescu.
Mihai Stoica a lămurit situația: Octavian Popescu a fost bolnav. Oficialul FCSB a purtat o discuție cu mama jucătorului, iar acesta se va întoarce în cel mai scurt timp la baza de pregătire din Berceni.
„Eu am luat decizia de a-l lăsa să meargă acasă și chiar am avut o discuție cu mama lui. A avut nu doar răceala asta puternică, laringita asta care l-a pus jos, dar era și puțin căzut psihic.
Așa am considerat eu, că cea mai bună variantă pentru el ca să se liniștească puțin e să stea cu părinții. Și cred că săptămâna viitoare va fi înapoi cu forțe proaspete”, a declarat Mihai Stoica, potrivit Fanatik.








