Giuleștenii au rezolvat meciul încă din prima repriză. Hromada a deschis scorul în minutul 7, iar Claudiu Petrila a dublat avantajul lui Rapid pe finalul primei părți.
Costel Gâlcă, antrenorul Rapidului, a tras primele concluzii la flash-interviul de după meci și s-a arătat încântat de evoluția elevilor săi. În același timp, tehnicianul a spus că jucătorii săi puteau marca mai multe goluri.
Rapidiștii se gândesc deja la meciul cu FC Botoșani, programat în etapa următoare, pe stadionul din Giulești.
Costel Gâlcă: ”Am dominat jocul”
„Sunt bucuros pentru prima parte pe care am făcut-o, bucuros că am luat toate cele trei puncte. Veneam după un meci greu cu CFR-ul.
Am avut mult mai multă constanță comparativ cu jocul de la Mioveni, am dominat jocul. Puteam să marcăm mult mai multe goluri. Într-adevăr, în a doua parte a jocului am coborât destul de mult, am pierdut controlul jocului, dar am avut multe spații în a doua repriză și n-am putut să profităm de ele.
Prima repriză a fost destul e bună, cu trasee de joc făcute la antrenament. E important pentru noi să câștigăm, am văzut cum a jucat Botoșaniul cu Dinamo, nu e o echipă ușoară. Îmi doresc să le dăm satisfacție suporterilor și să câștigăm și meciurile de acasă”, a spus Gâlcă, la flash-interviu.
A fost a doua victorie pentru cei de la Rapid în acest sezon, după cea de pe terenul lui FC Argeș (2-0). În etapa precedentă, Rapid a remizat pe Giulești cu CFR Cluj, scor 1-1.