”Câinii” au anunțat deja că niciun jucător important nu va pleca în această iarnă. Dinamo visează la îndeplinirea obiectivului, acela de a ajunge în cupele europene și nu își poate permite să renunțe, de exemplu, la căpitanul Cătălin Cîrjan (23 de ani).
Decarul și căpitanul lui Dinamo va rămâne la echipă cel puțin până la finalul acestui sezon. Mijlocașul este evaluat de conducerea clubului la o sumă importantă, de cinci milioane de euro.
Cătălin Cîrjan, evaluat la cinci milioane de euro de conducerea lui Dinamo
„Dintr-o discuție internă, suma pe care acționarii ar accepta transferul lui Cătălin Cîrjan este de 5 milioane de euro”, a spus Andrei Nicolescu, la Prima Sport.
Recent, Dinamo a primit și o ofertă de la Sturm Graz pentru mijlocaș. Cu tot cu bonusuri, suma ar fi ajuns la trei milioane de euro, dar oricum șefii clubului nu aveau de gând să-l cedeze.
„Da, a fost o ofertă concretă în vară pentru Cătălin Cîrjan, pe care am refuzat-o pentru că nu era momentul potrivit, din partea unui club din Austria. Suma era de 3 milioane de euro cu tot cu bonusuri”, a mai spus președintele și acționarul formației ”roș-albe”.
”Vrei sau nu FCSB în play-off?” Cum a răspuns Alexandru Musi
Întrebat dacă și-ar dori să-și vadă foștii colegi în play-off, Alexandru Musi a sugerat că adoră să evolueze în derby-uri cu stadionul plin și cu o atmosferă de nedescris.
”Pentru mine ar fi frumos și cu FCSB în play-off, pentru că joci un derby și toată lumea vine la stadion”, a spus Alexandru Musi într-un interviu pentru Pro TV și Sport.ro.
Dinamo se află pe locul patru în clasament cu 38 de puncte. După 21 de etape, ”câinii” au bifat 10 victorii, opt remize și trei eșecuri.