Bogdan Mitrea a vorbit despre transferul la Universitatea Craiova

Bogdan mitrea Sepsi OSK Sfantu Gheorghe Universitatea Craiova Superliga Bogdan Mitrea și Laszlo Dioszegi
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 22 August 2022, 23:32
Data actualizarii: Luni 22 August 2022, 23:36

Căpitanul lui Sepsi OSK este dorit de Mirel Rădoi la Universitatea Craiova. 

Universitatea Craiova a remizat la Severin în primul meci din playoff-ul UEFA Conference League, cu Hapoel Beer Sheva, 1-1. După primele 45 în care elevii săi au dominat jocul, Mirel Rădoi (41 ani) a avut de gestionat o situație dificilă la pauză. În drumul spre vestiare, Paul Papp (33 ani) a agresat un adversar, a fost văzut de al patrulea arbitru, și și-a lăsat cochipierii în 10 aproape 30 de minute, pâncă când israelienii au avut și ei un om eliminat. 

Gestul lui Paul Papp a fost blamat de către Rădoi și Sorin Cârțu (66 ani), care au anunțat că stoperul va fi sancționat. De altfel, ambii au susținut că oltenii au nevoie de încă un fundaș central. Iar a doua zi, Universitatea Craiova i-a făcut o ofertă de 100.000 de euro lui Sepsi OSK pentru Bogdan Mitrea (34 ani). Însă, oficialii grupării din Sfântu Gheorghe au refuzat din start propunerea clubului din Bănie și au cerut 200.000 de euro pentru căpitanul loc, cu 50.000 de euro mai puțin decât clauza de reziliere. 

Meciul cu U Cluj, din etapa a șasea, 1-0, ar putea fi ultimul pentru Bogdan Mitrea la Sepsi OSK. La finalul partidei, stoperul a precizat că nu știe dacă va mai continua la clubul din Sfântu Gheorghe. 

Bogdan Mitrea: „Nu știu dacă voi rămâne la Sepsi”

„Nu știu dacă voi rămâne la Sepsi. Nu are rost să discutăm despre asta după meci. Vom vedea ce se întâmplă. Nu știu deocamdată ce se va întâmpla”, a declarat Bogdan Mitrea la finalul partidei.

Bogdan Mitrea a sosit la Sepsi OSK în vara lui 2020, liber de contract. De atunci, fundașul central, cotat de Transfermarkt la 600.000 de euro, a adunat 93 de meciuri, în care a marcat 12 goluri și a oferit 6 pase decisive. În aceste două sezoane a câștigat o Cupă și o Supercupă a României cu echipa din Sfântu Gheorghe. 

Laszlo Dioszegi, după scandările xenofobe de la U Cluj - Sepsi

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!