După 0-2 contra celor de la Rapid, în prima etapă, FC Argeș a pierdut și duelul cu Universitatea Craiova. Rober Sierra și-a trimis mingea în proprie poartă în minutul 16, însă piteștenii au egalat prin Leard Sadriu, după 20 de minute. Oltenii au revenit în avantaj înainte de pauză, grație reușitei lui Mihnea Rădulescu, iar Ștefan Baiaram a stabilit scorul final în minutul 52.
Bogdan Andone, după Universitatea Craiova - FC Argeș 3-1: "Nu mă interesează giumbușlucurile lui Caio / Vom sta cu 9 jucători pe căciulă și vom încerca contraatacul"
Bogdan Andone a avut un discurs destul de dur după cele două eșecuri din primele două etape. Antrenorul lui FC Argeș l-a criticat inclusiv pe atacantul brazilian Caio Ferreira, care a impresionat prin tehnica sa și a fost lăudat de specialiști, dar care, în opinia sa, este ineficient și nu joacă pentru echipă.
Tehnicianul piteștenilor anunță și un stil mult mai defensiv de acum încolo.
"Similar cu etapa trecută. La prima intrare a adversarului în careu, după ce am început bine jocul, ghinion, a fost acel autogol. Apoi am avut situații bune, am presat, am reușit să egalăm, dar aceeași poveste după. Un carambol, minge deviată, la a doua intrare a lor în careu. E greu să intri la pauză cu 2-1 când ești nou-promovată, pe fondul unui joc bun, când ai situații. Am întâlnit o echipă cu experiență, cu valoare mare. Ați văzut și schimbările Craiovei.
În repriza a doua a fost clar că n-am avut forță să intrăm în joc. Golul 3, din nou dintr-un carambol și cam asta a fost istoria jocului.
Șarjele lui Caio, impresionante, dar ineficiente. Va trebui să joace și pentru echipă, nu pentru el. Avem nevoie de eficiență, de goluri, de puncte. Sincer, nu mă interesează giumbușlucurile lui. Mă interesează să dea o pasă când e nevoie, să vină cu o finalizare sau o pasă când e nevoie și mai puțin driblingurile lui ineficiente.
Va trebui să fac o analiză. Dacă în următoarele meciuri vom vedea că nu scoatem puncte cu acest stil de joc, probabil vom trece la stilul autobaza. Vom sta cu 9 jucători pe căciulă și vom încerca contraatacul. Decât un 1-3, mai bine un 0-0. Va trebui să strângem puncte. Am încercat așa, ne-am lovit cu capul de grindă. Am creat probleme Rapidului și Craiovei, trebuia să scoatem mai mult din aceste jocuri. Prefer să jucăm prost și să fim eficienți. La Botoșani a fost cel mai simplu mod de a înțelege. N-am avut un fotbal estetic, ci unul de luptă și am salvat echipa.
Ne mai trebuie un mijlocaș, care e de negăsit deocamdată. Am fost aproape cu mai mulți jucători, dar în ultimul moment a căzut. Am găsit un număr 8, un inter clasic, box to box, nu un jucător de pasă decisivă, de creație, de fantezie, dar asta e ce am găsit și ce ne permitem", a spus Bogdan Andone, după meciul de la Craiova.
Pentru FC Argeș urmează un nou meci contra unei echipe din play-off-ul sezonului trecut, CFR Cluj. Duelul va avea loc în Gruia, duminică, 27 iulie, de la ora 18:30.
VIDEO S-au încins spiritele în galeria lui FC Argeș de pe ”Oblemenco”. Conflict intern între suporteri: jandarmii au intervenit