Atacant pentru FCSB! Anunțul lui Mihai Stoica: "Vrem să-l luăm"

Pavol Safranko FCSB Mamelodi Sundowns Mihai Stoica sepsi Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 26 Iulie 2022, 21:47
Data actualizarii: Marti 26 Iulie 2022, 21:47

FCSB se află în căutarea unui atacant, iar vicecampioana României s-a oprit asupra unui fost jucător din Liga 1.

Mihai Stoica a anunțat că atacantul dorit la FCSB este slovacul Pavol Safranko (27 de ani), care joacă în prezent la formația Mamelodi Sundowns, campioana Africii de Sud.

Pavol Safranko, dorit de FCSB

Safranko s-a remarcat în România la Sepsi, în perioada 2019-2021, când a marcat 17 goluri în 73 de meciuri. Vara trecută, covăsnenii l-au vândut la Mamelodi Sundowns pentru suma de 700.000 de euro.

După doar un sezon în Africa de Sud, Safranko și-ar dori să revină în Europa, deși mai are patru ani de contract, iar FCSB anunță că a făcut primii pași pentru un posibil transfer.

"Safranko a fost un jucător care ne-a plăcut când era la Sepsi și chiar ne-am fi dorit să-l luăm atunci, dar plecase la Mamelodi Sundows, care e o destinație exotică. Am înțeles că nu s-a adaptat acolo și ar vrea să revină în Europa. 

Noi am vrea să-l luăm. Nu e liber de contract, e tot cu Mamelodi Sundowns. A vorbit Gigi cu un agent care cunoaște situația lui. Să vedem. Dacă se poate face, bine. Dacă nu, sunt soluții. Nu prea sunt la noi", a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.

În sezonul trecut, Safranko a jucat în 28 de meciuri la Mamelodi Sundowns și a marcat nouă goluri, în toate competițiile.

De-a lungul carierei, atacantul slovac a mai jucat pentru Tatran Presov, Podbrezova, Dunajska Streda, Aalborg și Dundee United.

  • 800.000 de euro este cota de piață a lui Safranko, conform Transfermarkt
  • 10 meciuri are Safranko la naționala Slovaciei, ultimul fiind în noiembrie 2020
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!