Astra, ultima reduta! Rivalii din Liga I nu cred ca pot opri "tavalugul": de la "Taiati-ne capetele ca n-am batut Steaua", la "Ei sunt deja pe drumul catre titlu"

Steaua Astra Liga I Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 11 Septembrie 2016, 08:51
Data actualizarii: Duminica 11 Septembrie 2016, 09:06

Steaua si Astra se bat diseara in derbyul etapei a 7-a. Pentru cele doua echipe urmeaza meciurile primei etape a grupelor UEFA Europa League, joi seara. Steaua intalneste Osmanlispor in deplasare, joi, 22:00, IN DIRECT la ProTV

Astra pare a fi ultima reduta in calea Stelei, ocupanta primului loc al clasamentului dupa 6 etape disputate. Campioana en-titre a inceput slab sezonul, aflandu-se doar pe locul 11, insa Marius Sumudica nu abandoneaza lupta.

Sumudica, Sapunaru si Teixeira vor cauta diseara, pe National Arena, sa castige cele 3 puncte si sa mai taie din elanul Stelei. In caz contrar, ros-albastri sunt pe jumatate campioni, crede Iuliu Muresan, presedintele fostei detinatoare a Ligii I, CFR Cluj.

Muresan a vorbit dupa egalul obtinut de CFR in fata Craiovei, scor 0-0, care a impiedicat formatia olteana sa urce provizoriu pe primul loc dupa o asteptare de mai bine de un deceniu.

Din punctul de vedere al acestuia, Steaua este superioara tuturor celorlalte echipe din Liga I, mai ales dupa campania de achizitii din vara.

"Eu zic ca nimeni nu o poate opri pe Steaua in drumul catre titlu", a spus Muresan la Digisport.

"Jakolis, fostul jucator al CFR-ului, este un fotbalist cu multe calitati, iar Steaua a facut o achizitie foarte buna. Pentru noi e o pierdere din punct de vedere sportiv, insa un castig pe plan financiar. Steaua cumpara tot ce e mai bun din campionatul intern. Ei se intaresc si slabesc celelalte echipe", a mai spus Muresan.

Declaratia lui Muresan vine la doar cateva zile dupa ce antrenorul Botosaniului, Leo Grozavu, a incercat sa evidentieze diferenta dintre Steaua si echipa sa printr-o declaratie bizara: "Taiati-ne capetele ca n-am batut Steaua. Trebuie sa intelegem diferenta intre a-ti dori si a putea. Steaua e la alt nivel"

Inaintea meciului direct, Steaua are 14 puncte, fiind lider in Liga I, in timp ce Astra are 5 puncte dupa 6 meciuri.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!