Rapid se află pe locul secund în Superliga, cu un parcurs aproape perfect în primele opt etape, însă oficialul giuleștean a nominalizat o formație-revelație care, în viziunea sa, are forța să încurce planurile granzilor și să atace play-off-ul.

UTA, surpriza indicată de Victor Angelescu

Chiar dacă Rapid tocmai a învins-o pe UTA cu 2-0, administrându-i prima înfrângere a sezonului, Angelescu a rămas impresionat de forța arădenilor. Acționarul Rapidului a lăudat echipa antrenată de Adrian Mihalcea și o vede capabilă de o performanță istorică: calificarea în play-off, o premieră pentru "Bătrâna Doamnă" de la revenirea în prima ligă.

Întrebat despre contracandidatele la titlu, Angelescu le-a enumerat pe cele obișnuite, Craiova, FCSB și CFR, dar a lăsat loc și pentru o surpriză de proporții.

"Poate să fie şi Dinamo o echipă care să se bată la titlu, poate fi şi U Cluj, dar poate fi şi o surpriză, cum ar fi UTA. Eu cred că UTA va avea un cuvânt greu de spus şi cred că, dacă cineva va sparge top şase de anul trecut, va fi UTA", a spus Victor Angelescu la Primasport.

Rapid are un start de sezon fulminant, cu cinci victorii și trei egaluri, acumulând 18 puncte, dublu față de stagiunea precedentă după același număr de meciuri. În acest context, giuleștenii visează cu ochii deschiși la primul titlu de campioană după o pauză de 23 de ani.