Andrei Nicolescu anunță ce va face Dinamo, după gafa care a schimbat rezultatul meciului de la Craiova

Andrei Nicolescu anunță ce va face Dinamo, după gafa care a schimbat rezultatul meciului de la Craiova Superliga

Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, a comentat marea eroare de arbitraj din finalul meciului cu Universitatea Craiova, câștigat de formația olteană, scor 2-1.

Dinamo a condus la Craiova pentru doar două minute, după golul lui Stoinov. Universitatea Craiova a restabilit rapid egalitatea prin Cicâldău, iar Nsimba a dat lovitura în minutul 90+1.

Reacția lui Andrei Nicolescu după marea eroare de arbitraj din Universitatea Craiova - Dinamo 2-1

Golul lui Nsimba a venit după o poziție de ofsaid nesemnalizată. În startul atacului de la faza golului, atacantul Craiovei se afla în poziție neregulamentară și a jucat balonul, însă de la margine nu s-a ridicat fanionul.

Faza a continuat, Dinamo nu a intrat în posesie, iar după aproximativ 40 de secunde a urmat golul aceluiași Nsimba. Cătălin Popa și Lucian Rusandu, arbitrii din camera VAR, nu au intervenit, iar Szabolcs Kovacs a validat golul care o duce pe Craiova foarte aproape de titlu.

Andrei Nicolescu a insistat după meci asupra ideii că astfel de erori majore de arbitraj apar din cauza unei lipsi de unități din partea cluburilor. Președintele lui Dinamo anunță că va depune o sesizare la CCA, însă recunoaște că este doar "

"Mesajul pe care îl înțeleg eu e că atât timp cât cluburile nu sunt unite în chestiunea legată de CCA toți vor avea de suferit pe rând. Atât timp cât nu suntem uniți, suntem slabi.

Ați avut specialiști care au dat verdictul. Nu mai am de nimic de spus. Mi se pare incredibil că ajungem în aceeași situație după declarațiile date de mine. Azi suferă Dinamo, mâine va suferi altcineva atât timp cât nu vom fi uniți și nu vom avea o voce comună.

Eu am încercat prin Comitetul Executiv să explic asta cluburilor, să le spun că doar împreună putem avea ceva de spus, putem să avem reguli, predictibilitate, transparanță, să nu mai pară că sunt decizii discreționare și o putere care acționează doar atunci când vrea. Dar nu s-a înțeles. Cluburile încă se consideră slabe, iar conducătorii nu își dau seama că ei au puterea, nu cei care îi reprezintă temporar.

Asta e, vom suferi pe rând până vom înțelege asta. Mi se pare incredibil că se întâmplă lucrurile astea după ce am un mesaj public clar și direct asupra unor astfel de subiecte.

Noi pe regulament nu putem face decât o sesizare la CCA. Dacă ei consideră, ne răspund. Dacă nu, nu. Dacă vor considera, fac parte și concluzia. Dacă nu, nu. Ce rost are? E doar o dezamăgire, iar asta va continua atât timp cât cluburile nu își dau seama că doar uniți putem face bine fotbalului.

Eu mă dezic de reacții foarte violente și agresive verbal doar pentru a da bine în fața fanilor și a crea presiune față de CCA. Eu consider că greșeala e la ei. Eu consider că astfel de reacții nu sunt benefice fotbalului, dezvoltării. 

Probabil vom face o sesizare, vom solicita (n.r - înregistrarea din camrea VAR), dar e doar o amăgire. Dinamo a primit un mesaj în seara asta și vor primi și alte echipe în viitor, dacă nu vor fi împreună", a spus Andrei Nicolescu, la Digisport.

Marius Avram, verdict clar după eroarea de arbitraj de la Craiova - Dinamo

Marius Avram, fost arbitru FIFA, este de părere că arbitrii din camera VAR nici măcar nu au analizat poziția de ofsaid în care se afla Nsimba.

"Sunt surprins că nu a fost luată faza de la începutul ei. E clar că Dinamo nu intră în controlul balonului. Au fost doar două respingeri, însă ele nu sunt luate în calcul când analizezi dacă o echipă intră în control sau nu.

Faza trebuia analizată inclusiv cu acest ofsaid evident, care trebuia sancționat. Golul trebuia anulat. De ce nu a făcut-o Cătălin mi-e foarte greu să explic. E evident că nu a analizat faza. Dacă o analiza, era un ofsaid care se vedea cu ochiul liber", a spus Marius Avram, la Digisport.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!