ANALIZA REALA a etapei: "Dinamo, fara logica! E de nivelul Pandurilor. Rapid sub obiective. Poli de titlu!"

Dinamo Jackie Ionescu Rapid Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 06 Martie 2011, 16:27
Data actualizarii: Duminica 06 Martie 2011, 16:36

www.sport.ro iti propune o opinie avizata dupa cele mai tari meciuri ale etapei din Liga I!

Jackie Ionescu vorbeste despre esecul noului Dinamo, critica managementul Rapidului pentru incoerenta in decizii si trateaza consistent derby-ul dintre CFR Si Poli Timisoara.

Dinamo - Pandurii 2-2
Nu cred ca scandalul dinaintea meciului Dinamo - Pandurii a influentat tactic meciul. Nu cred ca a fost un scenariu, n-a fost ceva pregatit in laboratoarele de la Dinamo. A fost un interes pe care cativa conducatori de la Dinamo il aveau in raport cu Marin Condescu, ma refer la datorie, la bani. Nu am datele tehnice ale conflictului, ar fi foarte greu sa se intample asta.

Sa spun ceva despre joc. M-am uitat cu atentie pentru ca il apreciez pe Grigoras. Ma interesa si noul Dinamo, pentru ca s-a vorbit mult despre ei in pauza de iarna. Dinamo nu mi-a spus nimic in plus fata de anl trecut. A fost acelasi efort chinuitor fara logica in teren. Daca in toamna il mai avea pe Adrian Cristea, care colora jocul, pe Andrei Cristea, care mai ridica tonusul echipei si publicului, de data asta aproape ca n-au avut pe nimeni, parca si Torje s-a ofilit. Dinamo a parut o echipa aproape de nivelul Pandurilor. Grigoras e un antrenor inteligent, iar echipa ii seamana.

Otelul - Rapid 1-0

Rapidul a fost avansata cu mult optimism si cu multe perspective, din pacate la un joc al realitatii, n-a reusit sa confirme. S-a lovit de o stanca prea tare! Otelul e o echipa greu de depasit, ii faci cu greu fata. Sunt betonati fizic si psihic, se vede efectul de antrenor. E tot o echipa de antrenor, insa adauga o conducere simpla si foarte eficienta. La Rapid se vede un fenomen foarte interesant.

Obiectivele anuntate sunt peste capacitatile echipei si ale jucatorilor. Se face asta pentru a tine un tonus ridicat din partea publicului, asa se mentine in prim-plan brandul. Rapid nu s-a apropiat in ultimii ani de obiectivele anuntate si sperate. Echipa e in urma lor! Intotdeauna conducerea fie s-a implicat, fie a luat masuri neinspirate tehnic, a facut transferuri. Sunt intr-o continua renovare, refacere, in fiecare vara si iarna se debaraseaza de cativa oameni si aduc altii. E sindromul specific fotbalului nostru, jucatorii sunt intr-o continua circulatie.

CFR Cluj - Poli Timisoara 1-2
Nu e doar derby-ul provinciei, e al fotbalului romanesc, al Ligii I, cel putin in aceasta etapa. Meciul a fost foarte bun, bun de tot. Cred ca Poli a avut avantajul unor jucatori mai buni, de calitate net superioara celor pe care ii are acum CFR. Superioritatea de care vorbesc le-a permis sa controleze jocul. Poli a jucat coerent, legat, in bloc, organizat. Spiritul ofensiv a fost evident, marcat de personalitatea antrenorului.

CFR a facut un meci de ambitie, de vointa, un efort chinuitor, care i-a permis realizari minime tehnic si tactic vorbind. Spectacolul s-a degradat din cauza unui arbitraj jenant. Putem spune ca a schimbat rezultatul si in favoarea, si in defavoarea oricarei echipe. A anulat faze de gol si goluri fiecarei echipe. Poli emite logic pretentii la locul 1. CFR? Sa fim optimisti si sa credem ca se reconstruieste, desi mi-e greu sa cred ca vor ajunge la nivelul anterior.
 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!