- Farul se situează pe locul 6 în ierarhia din play-out, cu 19 puncte.
Hagi a fost foc și pară după eșecul din meciul contând pentru etapa a doua din play-out. La Botoșani, echipa sa a făcut o primă repriză submediocră, abia în actul secund marinarii reușind să mai dreagă busuiocul. Farul nu a câștigat de cinci meciuri în Superliga României, iar la conferința de presă a fost întrebat și despre teama privind intrarea în zona nisipurilor mișcătoare din subsolul clasamentului.
"Altă întrebare!" Gică Hagi, răspuns apăsat după FC Botoșani - Farul 4-3
Hagi a fost chestionat și pe o temă care s-a răspândit în spațiul media în ultimele două săptămâni: aducerea lui Cristiano Bergodi pe banca tehnică a grupării din Ovidiu. A reacționat rapid și a vrut să treacă peste subiect, însă ulterior l-a dezvoltat.
"Altă întrebare! Am mai spus-o și data trecută, și la conferința de presă de la Constanța, o spun și acum: altă întrebare! Poate să apară orice, dar aceasta nu înseamnă că e și adevărat. E media și poate apărea orice, dar noi suntem aici și trebuie să vorbim de prezent. Trebuie să muncim pentru prezent și pentru binele Farului", a replicat Hagi, la conferința de presă.