”Câinii Roșii” au unele probleme de lot înaintea jocului cu marea rivală.
Alexandru Musi, OUT din derby-ul cu FCSB
Printre jucătorii accidentați se numără și Alexandru Musi, fotbalistul ajuns în vară la Dinamo, în urma unui transfer chiar de la FCSB. Musi a fost folosit drept monedă de schimb de către Gigi Becali în transferul lui Dennis Politic.
Concret, pentru a-l transfera pe Politic la FCSB, Becali l-a cedat gratis pe Musi la Dinamo și a mai plătit în plus un milion de euro. Deși nu este încă la sută la sută, Musi își dorește cu ardoare să joace împotriva fostei sale echipe, însă Andrei Nicolescu susține că acest lucru iese din calcul, deoarece dinamoviștii nu vor să riște o accidentare și mai gravă a lui Musi.
”Armstrong, mai degrabă nu! Musi, sută la sută nu, nu vrem să forțăm. Musi a ajuns la un nivel foarte bun în partea asta de sezon de până la accidentare, s-a integrat bine, a înțeles foarte bine conceptul, trage foarte bine, își dorește, a căpătat încredere în el, ajunsese la un nivel foarte bun și nu vrem să întrerupem acest proces, drept pentru care nu vrem să riscăm, indiferent că el sau altcineva ar spune că am putea risca.
Nu vrem să riscăm. Tentația lui e să riște, evident, cine nu își dorește. Sunt riscuri pe care nu trebuie să ți le asumi. Probabil va fi pregătit să joace la ultimul meci din acest an, dar nu știm dacă are rost”, a spus Andrei Nicolescu la Prima Sport.