Alexandru Musi, un produs în academia roș-albaștrilor, s-a aflat la FCSB din 2016. A bifat în total 49 de apariții în toate competițiile pentru campioana României, pentru care și-a trecut în cont și cinci reușite, dar și două pase decisive.

În această vară, Musi a semnat cu Dinamo. Iar FCSB, cedându-l pe Musi la marea rivală, se bucură acum de serviciile fostului jucător al ”câinilor”, Dennis Politic.

Alexandru Musi a vorbit despre ”marea trădare”: ”Sincer? Nu mă gândeam, dar asta e viața” / ”Era foarte frustrant”

Musi, care a debutat deja pentru Dinamo în noua stagiune, a explicat că nu s-ar fi gândit că va ajunge să îmbrace echipamentul ”câinilor”. Totuși, fotbalistul consideră că are doar de câștigat din faptul că a ajuns să evolueze pentru trupa lui Zeljko Kopic.

”Sincer, nu mă gândeam, dar aşa e viaţa. Eu chiar mă bucur că s-a făcut schimbul ăsta şi eu zic că am doar de câştigat.

Eu zic că aveam nevoie foarte mare, mai ales că acolo nu jucam foarte mult şi orice jucător, unde nu joacă, îşi doreşte să plece şi mă bucur că s-a realizat, să pot să joc mai mult.

E foarte frustrant când un jucător nu joacă, dar părinţii mei m-au ajutat foarte mult. M-au ţinut cu încrederea sus, mi-au zis să mă duc cu zâmbetul pe buze la antrenament”, a spus Alexandru Musi, potrivit orangesport.

Dinamo, în perioada de mercato

Antrenor - Zeljko Kopic (confirmat)

Veniri - Cristian Mihai (UTA Arad / 350.000 de euro), Nikita Stoianov (Maccabi Netanya / 300.000 de euro), Andrei Mărginean (Sassuolo / 250.000 de euro), Raul Opruț ((KV Kortrijk / 200.000 de euro), Danny Armstrong (Kilmarnock / gratis), Devis Epassy (Karmiotissa / gratis), Mamoudou Karamoko (Copenhaga / gratis), Alexandru Musi (Dinamo / gratis), Kyriakou Charalampos (Apollon Limassol / gratis), Codruț Sandu (Rapid / gratis), Luca Bărbulescu (FC Augsburg U19 / gratis), Vadim Kiricenko (UTA Arad / gratis), Jordan Ikoko (Omonia Nicosia / gratis), Alexandru Tabuncic (Voința Crevedia / gratis)

Reveniri după împrumuturi - Petru Neagu (Slobozia), Valentin Dumitrache (Afumați), Alberto Soro (Chaves), Denis Oncescu (FC Argeș), David Irimia (Metaloglobus), Andrei Ionică (Afumați), Alexandru Irimia (Metaloglobus), Cristian Ionescu (Blejoi), Alexandru Serafim (Rm. Vâlcea), Godwin Udosen (Afumați), Antonio Bordușanu (Poli Iași)

Plecări - Răzvan Patriche (retras din activitate), Denis Politic (FCSB / 970.000 de euro), Patrick Olsen (Horsens / 250.000 de euro), Josue Homawoo (Standard Liege / gratis), Astrit Selmani, Antonio Luna, Adnan Golubovic, Cristian Costin (contracte încheiate), Andrei Mărginean (Sassuolo / împrumut expirat), David Irimia, Alexandru Irimia (Metaloglobus / împrumutați), Valentin Dumitrache (Metalul Buzău / împrumutat), Peter Maapia, Hussaini Sanusi (CS Dinamo / împrumutați), Raul Rotund (Slobozia / împrumutat)

FCSB, în perioada de mercato

Antrenor - Elias Charalambous (confirmat)

Veniri - Denis Politic (Dinamo / 970.000 de euro), Andrei Gheorghiță (Poli Iași / 250.000 de euro), Denis Alibec (FCV Farul / gratis), Daniel Graovac (CFR Cluj / gratis)

Reveniri după împrumuturi - Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia), Nana Antwi (Hermannstadt), Laurențiu Vlăsceanu (Unirea Slobozia)

Plecări - Alexandru Musi (Dinamo / gratis), William Baeten (contract reziliat), Jordan Gele, Malcom Edjouma, Alexandru Băluță (scoși din lot), Alexandru Maxim (FC Voluntari / împrumutat), Nana Antwi (Hermannstadt / împrumutat)