Alex Dobre a fost în mijlocul unei situații tensionate la Rapid în ultimele zile.

Gigi Becali a vorbit despre un eventual transfer al lui Alex Dobre la FCSB

Cel mai bun marcator al giuleștenilor s-a plâns de faptul că antrenorul Costel Gâlcă nu îl folosește într-o poziție care să îl avantajeze, motiv pentru care tehnicianul a decis să îi ia banderola de căpitan și să îl scoată din echipa de start.

Gigi Becali, patronul de la FCSB, și-a manifestat de multă vreme simpatia pentru Alex Dobre, iar, în contextul scandalului apărut la Rapid, mai ales după ce s-a spus că atacantul și-ar fi anunțat agentul că în vară vrea să îi părăsească pe giuleșteni, finanțatorul roș-albaștrilor a fost întrebat dacă ar lua în considerare un eventual transfer al lui Alex Dobre. 

Dobre ar fi un jucător care v-ar interesa?”, a fost întrebat Gigi Becali în cadrul unei intervenții telefonice la Prima Sport. 

Răspunsul lui Gigi Becali a fost unul vehement. Deși a transmis că Dobre este cel mai bun jucător al Rapidului, Becali a spus că nu se pune problema unui transfer la FCSB cel puțin deocamdată.

Hai, mă, că nu se pune problema, vorbim aiurea. Dobre e cel mai bun jucător al Rapidului, deci nu are rost să răspund altceva. Dobre e fotbalist. Nu că e fotbalist, e fotbalist de fotbalist, părerea mea”, a spus Gigi Becali la Prima Sport. 

  • 3,2 milioane de euro este cota de piață a lui Alex Dobre, conform Transfermarkt.
  • 17 goluri a marcat Dobre în acest sezon la Rapid.

Ce a spus Costel Gâlcă despre Alex Dobre

”Când nu ai rezultate, se întâmplă aceste lucruri. Acum să mergem la Dobre, la declarațiile lui. Trebuie să spunem. Din punctul meu de vedere a greșit, și a greșit foarte grav.

Era și căpitanul echipei. Vom vedea. Cum am spus și la conferință, dacă nu se adaptează, va juca altul care înțelege, care vrea și poate mai mult și care dă mai mult. Am spus era. Da, era căpitanul echipei. Nu, nu va mai fi.

Am vorbit toți, a fost o ședință. A spus ce a avut de spus, am spus și eu. Eu cred că nu trebuia să iasă să spună așa ceva. Putea să vină să vorbească direct cu mine.

El ce să spună, că nu poate să se adapteze, că nu poate să performeze, cam ce a spus și la interviu. Eu cred că trebuie să avem alt comportament față de club, nu zic de mine. Am avut încredere în el, dar cred că am greșit foarte mult”, a declarat Costel Gâlcă în cadrul unei conferințe de presă.