Alexandru Musi s-a declarat nemulțumit de rezultatul meciului cu FC Botoșani, deoarece, în opinia sa, Dinamo ar fi meritat victoria. Totuși, fotbalistul ajuns în ”Ștefan cel Mare” de la FCSB spune că punctele pierdute în primele etape nu vor conta pentru calificarea în play-off.

Alexandru Musi, după ce a înjurat-o pe FCSB: ”Ce puteam să fac? Să nu mă alătur?”

De altfel, Musi a mers în fața galeriei la finalul meciului și, în mod ”tradițional”, ”Câinii” au folosit cuvinte urâte la adresa adversarelor. Întrebat despre acest subiect, Musi a spus că nu a avut de ales decât să se alăture restului echipei.

Fotbalistul a fost întrebat și despre comparația cu Dennis Politic, iar Musi a fost vizibil iritat de acest lucru.

Am fost echipa mai bună, ne-am creat ocazii, pe final am lăsat-o mai moale, dar a fost un rezultat inechitabil. Și în primul meci și în al doilea am fost echipa care a controlat jocul, dar, din păcate, în fotbal e și ghinion.

Nu cred că vor conta pentru play-off, dar sunt puncte pierdute, trebuie să mergem înainte și să dăm totul în următoarele meciuri. M-am simțit foarte bine că m-au încurajat, mi-a ieșit totul azi, dar ne-a lipsit golul. (n.r. Te-ai alăturat și tu la salutul galeriei de la final?) Vă dați seama, ce puteam să fac, să nu mă alătur?

Nu trebuie să ne gândim la presiune, trebuie să ne antrenăm în continuare, știu ce grup e aici la Dinamo, suntem ca o familie și vom face lucruri minunate împreună.

Poate să vorbească cine vrea, pe mine nu mă interesează, cât sunt sănătos și sunt pe teren, mă simtt cel mai bine penttru că asta fac, joc fotbal”, a spus Alexandru Musi după meci.