VIDEO Adrian Mutu a anunțat obiectivul echipei sale în play-off! Reacție după situația de la meciul cu Farul: „La Rapid nu se vine cu 200 de fani!” 

Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Vineri 17 Martie 2023, 18:49
Data actualizarii: Vineri 17 Martie 2023, 19:09

Rapid se pregătește de un start tare de play-off după ce a încheiat sezonul regulat pe locul al cincilea. 

Giuleștenii joacă în deplasare cu campioana en-titre, CFR Cluj în prima etapă din play-off, iar Adrian Mutu a susținut conferința de presă premergătoare meciului. Antrenorul Rapidului a vorbit despre duelul din Gruia. 

Care este obiectivul Rapidului în play-off 

Tehnicianul giuleștenilor a dezvăluit și care este obiectivul echipei sale în play-off. 

„Începem play-off-ul foarte greu, cu o echipă care are prima şansă la titlu, care a dominat campionatul în ultimii cinci ani. Avem încredere în forţele noastre şi sperăm să ne facem jocul. O să fie un meci spectaculos, un meci între două echipe cu jucători cu mare experienţă.

Va fi un meci de detalii şi sper ca aceste detalii să fie de partea noastră. Sper să ne luptăm în play-off pentru un loc de cupe europene. În acest an nu cred că avem forța de a câștiga titlul, dar nu se știe niciodată.

Sincer, n-aș fi vrut să joc cu CFR-ul în deplasare. Cu FCSB ne-ar fi fost iar la fel de greu pentru că este un derby și atunci se pune foarte multă presiune pe echipă”, a declarat Adrian Mutu la conferința de presă. 

Adrian Mutu: „Cei de la Farul puteau face asta!” 

Totodată, comentând incidentele din ultimul meci al sezonului regulat, deplasarea cu Farul, la care fanii rapidiști nu au intrat din cauză că nu au primit suficiente bilete, preferând să rămână cu toții afară, Adrian Mutu a avut un mesaj tranșant. 

„Sper să n-avem probleme cu fanii cum a fost la Constanța. Cei de la Farul  puteau fi mai clari în comunicare și să ne spună exact ce număr de suporteri putem aduce. La Rapid nu se vine cu 200 de suporteri! Trebuie să ai în calcul măcar o mie de bilete”, a adăugat antrenorul. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!