Fostul mare internațional Adrian Ilie a comentat mutarea și i-a transmis un mesaj clar atacantului senegalez, pe care îl așteaptă să confirme imediat în tricoul roș-albastru.
"Cobra" Ilie a mărturisit că viteza cu care s-a realizat transferul l-a surprins, subliniind presiunea care apasă pe umerii oricărui jucător care ajunge la campioana României.
"Trebuie să demonstreze că vine de la U Cluj. Nu știam că s-a transferat, s-a făcut repede, și sper să își aducă aportul și să înscrie goluri, ce de-asta are nevoie", a spus Adrian Ilie la PRO TV.
Becali l-a convins cu un salariu uriaș
Mutarea s-a concretizat după ce Gigi Becali a ajuns la un acord cu oficialii de la U Cluj pentru suma de 50.000 de euro, plus cedarea definitivă a tânărului Andrei Gheorghiță - mai multe detalii AICI.
Decisiv în alegerea lui Thiam, care inițial se înțelesese cu o echipă din Orientul Mijlociu, a fost și salariul propus de campioană. Atacantul va încasa un salariu lunar de 25.000 de euro, mai mult decât dublu față de cei 12.000 de euro pe care îi primea la Cluj. Astfel, el intră direct în topul celor mai bine plătiți jucători din lotul lui Elias Charalambous, la egalitate cu nume precum Denis Alibec și Darius Olaru.
FCSB l-a adus pe Mamadou Thiam pentru a întări concurența în ofensivă, în contextul în care Denis Alibec a fost mai mult accidentat în acest start de sezon.