În vârstă de doar 24 de ani, avea să treacă la cele veşnice în drum spre spital, iar din acel moment Cătălin Hîldan nu mai era doar căpitanul clubului Dinamo, ci devenea un simbol pentru veşnicie.

Mesajul transmis de Dinamo, la 26 de ani de la moartea lui Cătălin Hîldan

Format la academia clubului, a câştigat titluri de campion la toate categoriile de vârstă şi a debutat în Divizia A pe 2 octombrie 1994. În cei 6 ani petrecuţi la seniori, a evoluat pentru Dinamo în 138 de meciuri de campionat, în care a marcat 6 goluri.

A reuşit să-şi treacă în palmares şi eventul cu Dinamo în sezonul 1999-2000, marcând în finala Cupei României golul de 2-0 împotriva Universităţii Craiova.

Cătălin Hîldan nu a fost un simplu jucător sau un căpitan de moment al lui Dinamo, ci un adevărat simbol, atât pe teren şi în vestiar, cât şi în afara lor. Un copil plecat din Brăneşti care visa să devină campion cu Dinamo şi care nu s-a oprit nicio clipă până nu şi-a îndeplinit visul.

Un exemplu prin dârzenia cu care se pregătea, întruchiparea atitudinii de „Câine autentic” pe terenul de joc şi un suflet special, gata să-i ajute pe toţi cei din jurul său în orice moment.

”Cătălin, nu ai fost şi nu vei fi niciodată uitat! Eşti prezent în sufletele tuturor dinamoviştilor, pe echipamentul de joc al clubului, pe banderola de căpitan, iar galeria aceea numeroasă pe care o ştiai tu, îţi cântă numele la fiecare meci!”, este mesajul transmis de FC Dinamo.

News.ro.