Victoria cu 3-2 împotriva Atalantei, după ce emilienii au fost conduși cu 2-0 la pauză, a fost decisivă pentru menținerea în Serie A.

După o primă repriză modestă, „cruciații” au revenit spectaculos în partea secundă, grație inspirației lui Chivu, care deși a fost suspendat și a urmărit meciul din tribune, a făcut schimbări decisive. 

Hainaut și Ondrejka au fost trimiși pe teren la pauză și au schimbat soarta meciului. Ondrejka a marcat golul victoriei în prelungiri, cu o execuție de atacant pur-sânge.

Urmează zile decisive pentru Cristi Chivu

Acum, viitorul tehnicianului român urmează să fie decis. Potrivit jurnalistului italian Nicolo Schira, Chivu se va întâlni în zilele următoare cu conducerea clubului pentru a discuta despre o eventuală prelungire a contractului, care expiră în iunie. Parma are opțiunea unilaterală de a prelungi înțelegerea până în 2026, însă o decizie finală va fi luată în urma acestor discuții.

"Contractul lui Cristian Chivu expiră în iunie. Parma are opțiunea unilaterală de a prelungi până în 2026. Este așteptată o întâlnire în zilele următoare pentru a discuta planurile de viitor și pentru a decide dacă vor continua împreună sau nu", a scris jurnalistul pe Twitter / X.