Inter s-a impus în fața lui Juventus, scor 3-2, într-un meci din runda 25 de Serie A.
„Nerazzurrii” au marcat prin autogolul lui Cambiaso (17') și golurile reușite de Esposito (76') și Zielinski (90'), în timp ce Juventus a înscris prin Cambiaso (26') și prin Locatelli (83'), iar torinezii au avut și un jucător eliminat. Este vorba despre Kalulu, care a văzut al doilea galben în minutul 42.
Italienii cer schimbarea în fotbal după controversa uriașă din Inter - Juventus
Faza din minutul 42 a fost cel mai controversat moment al partidei. Fundașul lui Juventus a văzut al doilea cartonaș galben, în urma unei faze la care Bastoni a căzut foarte ușor.
Decizia care l-a înfuriat la maximum pe Luciano Spalletti a fost contestată și de italieni după meci, iar aceștia cer schimbarea protocolului VAR.
Arbitrajul video nu a putut interveni la faza eliminării pentru că a fost vorba despre al doilea cartonaș galben, iar VAR îl cheamă pe central la monitor doar dacă este vorba despre un cartonaș roșu direct.
În această situație, eliminarea lui Kalulu a fost un factor decisiv, iar italienii cer ca VAR-ul să poată interveni în astfel de situații.
Cei de la TMW.com consideră că dacă VAR-ul ar fi putut să intervină Kalulu ar fi rămas pe teren, iar cel eliminat ar fi fost Bastoni, pentru că ar fi văzut al doilea galben pentru simulare.
„Cazul Bastoni risipește orice îndoială: e timpul să actualizăm protocolul VAR.
În lumina imaginilor, este clar și evident, ca să folosim termeni familiari arbitrajului, că ceva trebuie revizuit. Trebuie actualizat protocolul care urmărește maximizarea obiectivității. Pentru că, dacă regulamentul ar fi permis VAR-ului libertatea de intervenție, Inter, nu Juventus, ar fi rămas în 10 oameni după 42 de minute”, au scris italienii referitor la cea mai fierbinte fază a partidei.
Echipa lui Cristi Chivu este lider autoritar în Serie A cu 61 de puncte, în timp ce Juventus a căzut pe locul cinci.