Spionii lui Chivu, la meciul lui Dan Șucu: ”Țintă pentru fereastra de transferuri”

Spionii lui Chivu, la meciul lui Dan Șucu: ”Țintă pentru fereastra de transferuri” Serie A

Cristian Chivu (45 de ani) se gândește deja la perioada de mercato din vară.

Inter și-a trimis scouterii la meciul Genoa - Udinese 0-2 de vineri seară, în etapa cu numărul 30 din primul eșalon al Italiei, Serie A. ”Grifonul” este clubul patronat de Dan Șucu.

Spionii lui Chivu, la meciul lui Dan Șucu: ”Țintă pentru fereastra de transferuri”

Jurnalistul sportiv italian, Nicolo Schira, a scris pe rețelele social media faptul că Inter îl urmărește pe Oumar Solet, fundașul central francez de la Udinese.

Fotbalistul este cotat la 20 de milioane de euro de site-urile de specialitate și este o țintă pentru ”nerazzurri” în fereastra de transferuri din vară.

”Un scouter de la Inter a fost vineri seară pe 'Ferraris Stadium' ca să vadă meciul dintre Genoa și Udinese. L-a monitorizat pe Oumar Solet, care se află printre țintele lui Inter pentru postul de fundaș central din următoarea fereastră de transferuri”, a scris sursa menționată.

Cifrele lui Oumar Solet, 26 de ani

  • Red Bull Salzburg: 106 meciuri jucate, 4 goluri înscrise, 5 pase decisive
  • Udinese: 49 meciuri jucate, 4 goluri înscrise, 3 pase decisive
  • Stade Lavvalois: 15 meciuri jucate, 0 goluri înscrise

Cristi Chivu a rupt tăcerea și a dezvăluit motivul ultimei decizii luate la Inter: ”Nu pot controla asta”

Inter nu a avut cele mai bune rezultatele în luna martie. În runda precedentă a remizat cu Atalanta, scor 1-1, după ce pierduse derby-ul cu AC Milan, scor 0-1.

Nimeni de la Inter nu a mers la interviuri după meciul cu Atalanta, iar Cristi Chivu a explicat motivul la conferința de presă premergătoare duelului cu Fiorentina.

”A fost o decizie luată împreună, după ce s-a întâmplat pe teren duminica trecută. Prefer întotdeauna să vorbesc despre fotbal, nu să mă concentrez pe lucruri care pot crea alibiuri sau scuze. 

Am făcut unele greșeli tehnice și tactice în acel meci. Ne-am întrebat ce am fi putut face mai bine. Așa că nu trebuie să ne gândim la greșelile altora, pentru că sunt lucruri pe care nu le putem controla”, a spus Chivu, citat de sempreinter.

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!