Valentin Carboni (20 de ani), mijlocașul argentinian împrumutat în vară de la Inter Milano, își încheie prematur aventura de la Genoa. Împrumutul său ar fi trebuit să se încheie la finalul sezonului, însă "Grifonul" a anunțat despărțirea după doar câteva luni.
Valentin Carboni s-a despărțit de Genoa. Inter îl trimite în Argentina
"Carboni și-a luat rămas bun de la colegi și va începe o nouă aventură", a transmis Genoa, marți, pe site-ul oficial.
Carboni a jucat în 15 meciuri la Genoa din acest sezon, însă doar de șase ori a fost titular. A marcat un singur gol, în Cupa Italiei, la duelul cu Vicenza (3-0).
Valentin Carboni va fi împrumutat de Inter la Racing de Avellaneda, formație din Argentina, fără opțiune de transfer definitiv.