Italienii s-au lămurit în privința lui Radu Drăgușin. Ce scrie presa din Peninsulă despre fundașul român

Italienii s-au lămurit în privința lui Radu Drăgușin. Ce scrie presa din Peninsulă despre fundașul român Serie A

Radu Drăgușin a fost împrumutat în această vară de Tottenham la Fiorentina, iar jurnaliștii italieni i-au făcut un portret detaliat stoperului român.

Corriere dello Sport a analizat situația fundașului central în vârstă de 24 de ani, subliniind motivele pentru care gruparea toscană a insistat pentru aducerea sa. Conducerea clubului a căutat o rezolvare urgentă pentru carențele defensive din stagiunea 2025-2026, perioadă în care echipa a încasat 13 goluri cu capul, cea mai slabă statistică din Serie A sub comanda antrenorilor Stefano Pioli și Paolo Vanoli.

Pentru a corecta această problemă care a costat echipa numeroase puncte, atenția s-a îndreptat către un „dominator al aerului”. Jurnaliștii italieni scriu că mutarea a fost coordonată de Fabio Paratici, care a mizat pe calitățile demonstrate de român în trecut. În prezent, jucătorul este evaluat la 16 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.

  • Radu Drăgușin

O mutare forțată de nevoile din defensivă

„Fabio Paratici, care-l știe bine de pe vremea când era la Juventus Next Gen până când a ajuns la Tottenham, nu-și asumă niciun risc, cu atât mai puțin un pariu, ci arată viziune și curaj. Directorul sportiv al Violei s-a bazat pe amintirea lui Radu Drăgușin așa cum era, cea conturată până în ianuarie 2025, înaintea rupturii de ligament încrucișat, care l-a obligat să rateze un an întreg”, a notat cotidianul italian.

Italienii i-au lăudat calitățile fizice (191 cm înălțime și 85 kg), amintind că, la începutul lui 2024, românul ajunsese în Anglia cu o statistică remarcabilă: 53 de dueluri aeriene câștigate în ultimele șase luni.

„Jucător redutabil la mingile aeriene, demn de NBA, Drăgușin caută să-și regăsească reperele, inclusiv detenta din acea perioadă. La Florența, s-a prezentat în formă maximă și cu o capacitate aerobă similară perioadei dinaintea transferului la Tottenham. «Dragonul» vine la Florența, dacă nu mai presus de toate, pentru a da structură unei defensive care părea puțin cam moale și subdimensionată”, au transmis jurnaliștii de la Corriere dello Sport.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!