Inter s-a impus la limită pe terenul lui AS Roma, scor 1-0, în etapa cu numărul 7 din Serie A. Unicul gol al meciului a fost înscris în minutul 6.
AS Roma - Inter 0-1. Echipa lui Chivu urcă pe locul 1
Omul adus de Chivu de la Parma, Ange-Yoan Bonny, a fost decisiv pe Olimpico. Francezul a înscris în minutul 6, din pasa lui Nicolo Barella. Bonny are un start excelent la Inter, a ajuns la două goluri marcate în primele șase meciuri oficiale.
A fost un meci extrem de special pentru antrenorul român. Cristi Chivu a jucat la AS Roma în perioada 2003-2007. El a strâns 85 de apariții în tricoul romanilor și a împărțit vestiarul cu legende precum Francesco Totti sau Daniele De Rossi.
Inter traversează o formă de invidiat. Trupa lui Cristi Chivu a ajuns la șase victorii consecutive în toate competițiile. Iată parcursul lui Inter din ultima lună: 2-0 vs Ajax (Champions League), 2-1 vs Sassuolo (Serie A), 2-0 vs Cagliari (Serie A), 3-0 vs Slavia Praga (Champions League), 4-1 vs Cremonese (Serie A) și 1-0 vs AS Roma (Serie A).
Pentru Inter urmează acum o deplasare în UEFA Champions League, pe terenul belgienilor de la Royale Union Saint-Gilloise. În weekendul următor, Chivu va avea parte de un alt test important în Serie A. Inter va juca în deplasare cu Napoli.
Clasament Serie A
Inter ar putea încheia etapa pe locul 1 în Serie A. Pentru acest lucru ar fi nevoie ca AC Milan să nu câștige duelul cu Fiorentina. Napoli și AS Roma au și ele câte 15 puncte, dar Inter are un golaveraj mai bun.