Genoa lui Dan Șucu a decis! Cine va antrena echipa în sezonul următorul

Genoa lui Dan Șucu a decis! Cine va antrena echipa în sezonul următorul Serie A

Genoa, echipa din Serie A patronată de Dan Șucu, s-a îndepărtat de zona retrogradabilă și abordează mai relaxată ultima parte a sezonului.

După 2-0 contra celor de la Venezia în ultima etapă din Serie A, Genoa a ajuns pe locul 11, cu 30 de puncte, nu mai puțin de 10 peste Parma, prima echipă aflată sub linie. Pentru formația din Liguria urmează un meci de foc pe terenul campioanei Inter Milano, sâmbătă, de la ora 21:45.

Patrick Vieira, confirmat la Genoa și pentru sezonul următor

Înaintea meciului cu Inter, Marco Ottolini, directorul sportiv de la Genoa, s-a arătat foarte mulțumit de munca depusă de antrenorul Patrick Vieira și a transmis că francezul va conduce echipa și în sezonul următor.

"Vieira a adus încredere la echipă și i-a făcut pe jucători să conștientizeze calitățile pe care le au. A schimbat și din punct de vedere tactic, preferând să treacă la un sistem cu patru fundași.

Are contract și pentru sezonul următor, suntem mulțumiți de el și ne vom așeza la masă pentru a vorbi despre viitor atunci când va veni momentul potrivit. Totuși, nu este momentul să ne gândim prea departe. Mai avem nevoie de cel puțin 10 puncte pentru a ne asigura salvarea de la retrogradare", a spus Marco Ottolini, într-un interviu pentru ziarul Il Secolo XIX.

Patrick Vieira (48 de ani) a preluat Genoa în noiembrie, după plecarea lui Alberto Gilardino. În cele 13 meciuri strânse până acum, francezul a înregistrat 5 victorii, 5 remize și 3 înfrângeri.

Genoa a învins în ultima etapă echipa lui Ionuț Radu

Ionuț Radu a început meciul ca titular în poarta nou-promovatei, dar a primit două goluri pe final, în minutele 82 și 86. Mai întâi, Andrea Pinamonti a deschis scorul, iar patru minute mai târziu a marcat și Maxwel Cornet.

”Grifonul” a ajuns, astfel, la 30 de puncte și a urcat pe locul 11, la trei distanță de următoarea clasată, Udinese, și la zece de zona retrogradabilă din Serie A.

De partea cealaltă, Venezia se află într-o situație dificilă. Echipa lui Ionuț Radu este penultima, cu doar 16 puncte după 25 de partide, la cinci puncte distanță de salvarea de la retrogradare.

În următoarea etapă, Genoa va avea parte de un test dificil. Se va deplasa pe terenul campioanei Inter Milano, în timp ce Venezia va primi vizita celor de la Lazio.

Pentru Ionuț Radu, acesta a fost al doilea meci după transferul la Venezia. Primul a fost cu AS Roma, pierdut cu 0-1.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!