Fostul antrenor de la CFR Cluj, în noul staff de la AC Milan! Cine sunt colaboratorii lui Max Allegri

Fostul antrenor de la CFR Cluj, în noul staff de la AC Milan! Cine sunt colaboratorii lui Max Allegri Serie A

AC Milan a decis să schimbe antrenorul după un sezon ratat, iar pe banca formației de pe San Siro revine Massimiliano Allegri (57 de ani).

AC Milan a încheiat abia pe locul 8 în Serie A și nu va juca în cupele europene din sezonul următor. "Rossonerii" au pierdut și finala Cupei Italiei împotriva celor de la Bologna, scor 0-1.

Massimiliano Allegri, noul antrenor al lui AC Milan

La câteva zile după încheierea sezonului, AC Milan a anunțat despărțirea de Sérgio Conceição (50 de ani), portughezul care a condus echipa pentru doar cinci luni. Clubul de pe San Siro a prezentat deja înlocuitorul: Massimiliano Allegri (57 de ani).

Allegri, antrenor de șase ori campion al Italiei, revine la AC Milan după 11 ani și jumătate. "Max" a mai avut un mandat de trei ani și jumătate (iulie 2010 - ianuarie 2014) și a cucerit Scudetto în primul sezon. Ulterior, a preluat Juventus, unde a câștigat alte cinci titluri.

După două mandate consecutive la Juventus (2014-2019 și 2021-2024), Allegri a revenit la AC Milan. A semnat un contract pe două sezoane și a fost prezentat oficial în cursul zilei de vineri.

Maurizio Trombetta, în staff-ul lui Allegri

Din staff-ul lui Allegri de la Milan va face parte și Maurizio Trombetta (62 de ani), antrenorul care a pregătit-o pe CFR Cluj pentru o scurtă perioadă, în sezonul 2008/2009. Trombetta a lucrat cu Allegri și în cele două mandate de la Juventus.

Potrivit MilanNews, pe lângă Trombetta, angajat în postura de colaborator tehnic, Allegri îi va mai avea în staff pe Marco Landucci (secund), Aldo Dolcetti (colaborator tehnic) și Simone Folletti (preparator fizic).

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!