Câștigător al Ligii Campionilor cu echipa ”nerazzurrilor” în timpul carierei sale fotbalistice, Chivu a revenit la Milano, de data asta pe postul de antrenor principal, după doar câteva luni petrecute la Parma, prima sa experiență la nivel de seniori.
Românul a bifat până acum 10 apariții pe banca tehnică la Inter și a înregistrat o medie de 1,9 puncte pe meci, conform statisticilor oferite de site-ul de specialitate Transfermarkt.
În clipa de față, Inter se situează pe poziția a cincea în clasamentul din Serie A, cu nouă puncte consemnate după cinci etape: trei victorii și două eșecuri a înregistrat clubul până acum.
Cristi Chivu, cucerit de starul din Premier League! Îl vrea definitiv la Inter
Jurnalistul sportiv Fabrizio Romano, expert în transferuri, a scris pe rețelele social media faptul că Inter plănuiește să-l aducă definitiv la club, în vara lui 2026, pe Manuel Akanji, fotbalistul legitimat la clubul-mamă Manchester City.
Elvețianul cotat la 28 de milioane de euro de site-urile de specialitate a fost adus sub formă de împrumut la începutul lui septembrie la Inter. El va sta la Milano până la finalul actualei stagiuni.
Fabrizio Romano a indicat faptul că Inter pregătește și 15 milioane de euro epntru transferul definitiv al lui Akanji.
”Se înțelege că Inter intenționează să-l cumpere pe Manuel Akanji de la Manchester City în vara lui 2026, indiferent de clauza de obligație de cumpărare.
Un transfer de 15 milioane de euro este deja planificat intern, cu excepția cazului în care apar factori noi în următoarele 8 luni; Inter este foarte mulțumită de fostul fundaș al lui City”, a scris Romano pe Twitter/X.