La Gazzetta dello Sport scrie că AS Roma este foarte interesată de brazilianul Luis Henrique (24 de ani).

Luis Henrique ar putea pleca de la Inter

Jurnaliștii italieni scriu că Inter vrea să obțină cel puțin 30 de milioane de euro în schimbul lui Luis Henrique, jucător folosit în flancul drept. Brazilianul poate juca atât drept fundaș dreapta, cât și la mijlocul terenului.

Luis Henrique nu a fost titular în mandatul lui Cristi Chivu, dar a fost mereu o soluție bună pentru antrenorul român.

Plecarea lui Henrique i-ar da bătăi de cap lui Cristi Chivu în condițiile în care Inter l-a pierdut în această vară și pe Denzel Dumfries (30 de ani). Inter încă încearcă să facă rost de un înlocuitor pe măsură pentru olandezul plecat la Real Madrid.

Luis Henrique a strâns 46 de meciuri oficiale în tricoul lui Inter, echipă pentru care a evoluat un singur sezon. El a fost adus în vara trecută de la Olympique Marseille, pentru 25 de milioane de euro.

Obiectiv măreț pentru Interul lui Cristi Chivu în Liga Campionilor

Cristi Chivu vrea să facă istorie la Inter și în al doilea sezon.

Hakan Calhanoglu a vorbit recent despre pregătirile pentru noul sezon și a declarat că el și colegii săi visează la o nouă finală din Liga Campionilor:

"Să ne apărăm trofeele. Asta e cel mai important. Apoi, să jucăm o altă finală de Liga Campionilor.

Din punctul meu de vedere, ne putem bate de la egal la egal cu oricine, pentru că suntem puternici", a declarat Calhanoglu.