După un început modest, campioana Italiei s-a văzut condusă încă din minutul 6 prin reușita lui Manu Kone. Același Kone a dublat avantajul gazdelor în minutul 36, cu un gol care a fost, inițial, anulat pentru o poziție de ofsaid. După aproximativ un minut, centralul partidei a primit confirmarea din camera VAR și a acordat, în cele din urmă, reușita de 2-0 pentru echipa gazdă.

Cristi Chivu, nota 6 după AS Roma - Inter Milano 2-2

Lautaro Martinez a fost cel care a adus un punct important pentru campioana Italiei în duelul de pe Olimpico. Atacantul argentinian a marcat de două ori în partea secundă a jocului și a stabilit scorul final, 2-2.

La finalul partidei, Cristi Chivu (45 de ani), antrenorul lui Inter Milano, a fost notat cu 6 de jurnaliștii de la Calciomercato. Aceștia au scos în evidență schimbările sale inspirate, dar și calitatea lui Lautaro Martinez și Marcus Thuram, jucători care, în opinia italienilor, au făcut diferența.

”Ca și în alte ocazii recent, echipa sa a avut un început dezastruos. În prima repriză, a primit o lovitură dură din partea lui Gasperini, dar și-a revenit pe parcursul jocului, grație schimbărilor și, mai ales, calității lui Lautaro și Thuram”, au scris italienii.

A fost primul pas greșit pentru Inter Milano în acest sezon de Serie A. Echipa lui Chivu rămâne pe primul loc, la egalitate cu AS Roma, dar cu un golaveraj inferior.

În următoarea rundă, Inter va primi vizita celor de la Parma, în timp ce AS Roma se va deplasa pe terenul lui Como.

AS Roma - Inter Milano 2-2 | Echipele de start:

  • AS Roma: Svilar - Mancini, Ndicka, Hermoso - Molina, Cristante, M. Kone, Wesley Franca - Dybala, Soule - Malen
  • Rezerve: De Marzi, Gollini - Balerdi, Castro, De Roon, Ghilardi, Koulierakis, Lulli, R. Mora, Lo. Pellegrini, Pisilli, Rensch
  • Inter Milano: J. Martinez - Bisseck, Akanji, Bastoni - A. Diouf, Barella, Zielinski, C. Jones, Dimarco - Thuram, Lautaro Martinez
  • Rezerve: Di Gennaro, Provedel - A. Stankovic, Sucic, L. Henrique, Bonny, Mkhitaryan, Pavard, Carlos Augusto, Bovio, Mosconi, Esposito