Cât va încasa "legenda lui Klopp" la noua sa echipă din Serie A

Serie A Jurgen Klopp salariu Italia
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 17 Iunie 2022, 14:33
Data actualizarii: Vineri 17 Iunie 2022, 14:32

Divock Origi (27 de ani) urmează să semneze cu câștigătoarea Scudetto, AC Milan. Săptămâna viitoare are loc vizita medicală, informează Calciomercato.

Venirea lui Origi, cotat la 12 milioane de euro în prezent, conform site-urilor de specialitate, la AC Milan, s-a tot vehiculat încă din martie, iar tehnicianul lui Liverpool, Jurgen Klopp (55 de ani), a confirmat plecarea belgianului în cele din urmă, în mai. 

Cât va încasa "Legenda lui Klopp" la noua sa echipă din Serie A

Divock Origi va fi în Italia săptămâna viitoare pentru a face vizita medicală pentru echipa Rossonerilor. A fost dezvăluită și suma pe care o va încasa belgianul, potrivit Calciomercate. Patru milioane de euro pe sezon va primi Origi, iar contractul va fi semnat pe patru ani. 

Belgianul a câștigat cu formația din Merseyside toate trofeele posibile. Origi și-a adjudecat titlul de campion al Angliei în sezonul 2019/20, Liga Campionilor (2018/19), Supercupa UEFA (2019/20), Mondialul Cluburilor (2020), Carabao Cup (2021/22) și FA Cup (2021/22).

Ce a spus Jurgen Klopp despre Origi

Chiar dacă nu a fost un titular obișnuit la Liverpool, Origi s-a remarcat în numeroase ocazii cu goluri cruciale, printre ele numărându-se și cele două contra Barcelonei, din semifinalele Ligii Campionilor, sezonul 2018/2019, scor 4-3, la general.

"Mă aștept ca Div să aibă parte de o primire specială. Este și va fi pentru mine o legendă a lui Liverpool, unul dintre cei mai importanți jucători pe care i-am avut vreodată. Poate că sună ciudat, având în vedere cât a jucat, dar a fost o adevărată bucurie să lucrăm împreună. 

Indiferent unde va merge, va avea parte de succes, sunt convins. E un jucător extraordinar, un băiat extraordinar. Toată lumea din echipă îl iubește pentru că este mereu relaxat. Va fi un moment dificil când va pleca. Voi rămâne cu multe amintiri de la ei: goluri importante, accidentări, accidentări urâte, urcușuri și coborâșuri. E o legendă a lui Liverpool, fără îndoială", a spus Jurgen Klopp, potrivit Daily Mail.

  • Origi a bifat 175 de apariții în tricoul "cormoranilor"
  • 41 de goluri și 18 pase de gol a punctat belgianul pentru Liverpool
  • La națională, Divock Origi are trei goluri în 32 de selecții
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!