Fostul jucător de la FCSB a punctat de două ori, iar la final a făcut spectacol și la flash-interviu.

Bîrligea, show la microfon după primele goluri în Serie A

Atacantul Bîrligea a avut numai cuvinte bune la adresa antrenorului Massimiliano Alvini, despre care spune că a format un grup puternic la Frosinone.

"Sunt cu siguranță mulțumit de ceea ce facem, începând cu munca antrenorului și a staffului său. Se vede în meciuri ce ne dorim, ce ne place și ce vrem să continuăm să facem.

Cred că trebuie să plătesc cina, poate chiar de două ori. Grupul este incredibil. În fiecare zi muncim foarte mult. Aud peste tot oameni care se plâng, dar tocmai asta ne ajută să câștigăm meciurile.

Plângem la antrenamente și zâmbim la meciuri. Antrenorul (n.r Massimiliano Alvini) ne omoară în fiecare zi, atât prin vorbe, cât și prin fapte. Nu ne jignește, dar este mereu cu ochii pe noi și ne face să dăm totul în fiecare zi.

Cu toții trebuie să-i fim recunoscători pentru ceea ce ne oferă, iar această mentalitate de luptători ne schimbă foarte mult", a declarat Daniel Bîrligea, potrivit Tuttomercato.

Introdus pe parcursul partidei cu Lecce, Bîrligea a înscris în minutul 72, pentru 4-0, și a reușit dubla în prelungiri, în minutul 90+4.

După meci, portalul de specialitate FlashScore l-a notat pe Daniel Bîrligea cu 8.6 pentru maniera în care a evoluat. Românul a fost trimis în luptă pe teren în minutul 70, în locul lui Antonio Raimondo.