PROGRAM Atalanta campioană nu e o glumă! Ce meciuri mai are de jucat în Serie A și ce spune despre titlu antrenorul Gian Piero Gasperini

Atalanta campioană nu e o glumă! Ce meciuri mai are de jucat în Serie A și ce spune despre titlu antrenorul Gian Piero Gasperini Serie A

În ultima etapă din Italia, trupa din Bergamo s-a distrat la Torino cu Juventus, scor 4-0.

Atalanta trebuie să creadă că poate câştiga titlul în Serie A, a declarat antrenorul Gian Piero Gasperini (67 de ani), după victoria categorică obţinută de elevii săi la Torino, în faţa formaţiei Juventus, scor 4-0, graţie căreia a revenit la trei puncte de liderul Inter Milano, pe care îl va înfrunta în etapa următoare.

Atalanta a reuşit o performanţă remarcabilă pe ”Allianz Stadium” din Torino şi a acumulat 58 de puncte, consolidându-şi poziţia a treia în clasament, înaintea unui meci vital pentru speranţele sale la "scudetto", duminica viitoare, când va primi vizita deţinătoarei titlului.

Urmează derby-ul cu Inter Milano

"Nu trebuie să ne oprim niciodată să visăm. Putem spune că este imposibil, dar, dacă crezi suficient, lucrurile pot deveni posibile", le-a spus Gasperini reporterilor.

"Ştiu că Inter şi Napoli (n.r. - ocupanta locului 2) sunt două echipe excelente. Am pierdut ultimele noastre şapte dueluri cu Inter, dar şi acesta ar putea fi un semnal. Nu am atins niciodată această etapă a sezonului aflându-ne în cursa pentru primul loc, aşa că nu se ştie niciodată", a adăugat tehnicianul italian.

Gasperini a fost încântat să vadă că echipa sa a pus capăt unei serii de cinci victorii consecutive reuşită de Juventus în Serie A, Atalanta înregistrând cu această ocazie cea mai răsunătoare victorie a sa la Torino.

Gian Piero Gasperini după 4-0 cu Juventus: ”Era greu de imaginat înaintea meciului”

"Rezultatul vorbeşte de la sine, pentru noi este un rezultat senzaţional. Era greu de imaginat o astfel de performanţă înaintea meciului, având în vedere seria de victorii a lui Juventus", a spus el.

"A fost o performanţă aproape perfectă, pentru că am ratat prea multe ocazii. Am făcut un meci mare", a adăugat antrenorul.

Gasperini l-a lăudat pe atacantul Ademola Lookman, care a marcat al 13-lea său gol în Serie A, la mai puţin de trei săptămâni după ce l-a numit pe nigerian "unul dintre cei mai slabi executanţi de penalty-uri pe care i-a văzut vreodată", în urma eliminării echipei sale Liga Campionilor de către belgienii de la Club Brugge.

"Oamenii pot avea opinii diferite. Lookman a devenit un jucător fantastic când s-a gândit mai mult la echipă. A făcut-o pe Atalanta mare, iar Atalanta l-a făcut pe el mare. Sunt convins că până la urmă va purta banderola de căpitan, ca să o aibă pe Atalanta pe pielea sa", a mai spus Gian Piero Gasperini, citat de Agerpres.

Programul candidatelor la titlu Inter Milano, Napoli și Atalanta

INTER MILANO (LOCUL 1, 61 P)

Atalanta (d)

Udinese (a)

Parma (d)

Cagliari (a)

Bologna (d)

Roma (a)

Verona (a)

Torino (d)

Lazio (a)

Como (d)

* Inter mai are de jucat returul optimilor Champions League (după 2-0 în turul din deplasare cu Feyenoord) și semifinala în dublă manșă cu AC Milan din Coppa Italia

NAPOLI (LOCUL 2, 60 P)

Venezia (d)

AC Milan (a)

Bologna (d)

Empoli (a)

Monza (d)

Torino (a)

Lecce (d)

Genoa (a)

Parma (d)

Cagliari (a)

ATALANTA (LOCUL 3, 58 P)

Inter Milano (a)

Fiorentina (d)

Lazio (a)

Bologna (a)

AC Milan (d)

Lecce (a)

Monza (d)

Roma (a)

Genoa (d)

Parma (a)

Clasamentul din Serie A

Clasamente oferite de Sofascore

VIDEO EXCLUSIV Inter Milano - Atalanta s-a încheiat 2-0 în semifinalele Supercupei Italiei

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!