Genoa a încheiat sezonul 2025/26 pe locul 16 în Serie A. După 38 de etape desfășurate în primul eșalon al Italiei, clubul de pe ”Luigi Ferraris” a bifat zece victorii, la care s-au inclus 11 remize și 17 eșecuri.

Anunț din străinătate: Dan Șucu, transfer de 9.000.000€!

Jurnalistul sportiv Filippo Biafora, de la Il Tempo, a scris pe rețelele social media faptul că Genoa este aproape să-l transfere definitiv pe Tommaso Baldanzi de la AS Roma pentru 9 milioane de euro + bonusuri.

Mijlocașul italian a petrecut jumătate din stagiunea recent încheiată sub formă de împrumut la Genoa și se pare că l-a impresionat pe antrenorul ”Grifonului”, Daniele De Rossi.

Baldanzi, care a făcut 23 de ani la sfârșitul lui martie, a consemnat opt meciuri la Genoa, unde și-a trecut în cont două pase decisive cu Sassuolo (2-1) și Pisa (2-1).

Opt absențe a avut Baldanzi la Genoa, din cauza problemelor medicale. Chiar și așa, Genoa tot e dispusă să plătească pentru a-și asigura serviciile jucătorului și pentru sezonul viitor.

Cifrele lui Tommaso Baldanzi

  • AS Roma: 69 de meciuri jucate, 3 goluri înscrise, 2 pase decisive
  • Empoli U19: 55 meciuri jucate, 24 goluri înscrise, 14 pase decisive
  • FC Empoli: 44 meciuri jucate, 6 goluri înscrise, 0 pase decisive
  • Empoli U17: 18 meciuri jucate, 10 goluri înscrise, 1 pasă decisivă
  • Genoa: 8 meciuri jucate, 0 goluri înscrise, 2 pase decisive
  • Empoli UEFA U-19: 4 meciuri jucate, 2 goluri înscrise, 1 pasă decisivă