VIDEO A comis-o și Napoli, cu Simone Scuffet la debut! Trupa lui Antonio Conte a ratat șansa de a se apropia la un punct de liderul Inter Milano

A comis-o și Napoli, cu Simone Scuffet la debut! Trupa lui Antonio Conte a ratat șansa de a se apropia la un punct de liderul Inter Milano Serie A

Luptă la titlu palpitantă în această ediție din Serie A.

Bologna şi Napoli au terminat la egalitate, scor 1-1, în ultimul meci al etapei a 31-a din Serie A, disputat luni seara.

Napoli a deschis scorul în prima repriză, prin Frank Anguissa (18), însă gazdele de la Bologna au reuşit să restabilească egalitatea în repriza secundă, prin Dan Ndoye (64), care a înscris în poarta apărată de Simone Scuffet, fostul goalkeeper al lui CFR Cluj, aflat la debutul pentru napoletani(foto).

Antrenorul principal al napoletanilor, Antonio Conte, a fost suspendat pentru această întâlnire, așa că pe bancă a stat secundul Cristian Stellini.

În urma acestui rezultat, SSC Napoli, ocupanta locului secund în clasament, cu 65 de puncte, a rămas la trei lungimi în spatele liderului Inter Milano, care a remizat la rândul său sâmbătă cu Parma, echipă antrenată de Cristian Chivu (2-2 după ce a condus cu 2-0).

Bologna își vede de treabă și este pe loc de Champions League

Atalanta, locul 3, pare ieșită din cursa pentru titlu, după ce a comis-o chiar pe teren propriu în ultima rundă, 0-1 cu Lazio.

Bologna, care venea după cinci victorii consecutive în campionat, se menţine pe poziţia a patra, ultima care asigură calificarea în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, cu un avans de un singur punct faţă de Juventus Torino (locul 5).

Rezultatele și marcatorii din etapa 31 din Serie A

Vineri

Genoa - Udinese 1-0

A marcat: Zanoli (77).

Sâmbătă

Monza - Como 1-3

Au marcat: Dany Mota (5), respectiv Ikone (16), Diao (39), Vojvoda (51).

Parma - Inter Milano 2-2

Au marcat: Bernabe (60), Ondrejka (69), respectiv Darmian (15), Marcus Thuram (45).

Atacantul Dennis Man a fost titular la Parma, fiind înlocuit în minutul 46.

AC Milan - Fiorentina 2-2

Au marcat: Tammy Abraham (23), Luka Jovic (64), respectiv Malick Thiaw (7 - autogol), Moise Kean (10).

Duminică

Lecce - Venezia 1-1

Au marcat: Baschirotto (65), respectiv Gallo (50 - autogol).

Portarul Andrei Ionuţ Radu a fost integralist la Venezia.

Atacantul Rareş Burnete a fost rezervă neutilizată la Lecce.

Torino FC - Hellas Verona 1-1

Au marcat: Elmas (67), respectiv Amin Sarr (64).

Empoli - Cagliari 0-0

Atacantul Florinel Coman a evoluat din minutul 59 pentru Cagliari, iar mijlocaşul Răzvan Marin a rămas pe banca de rezerve.

Atalanta Bergamo - Lazio Roma 0-1

A marcat: Isaksen (54).

AS Roma - Juventus Torino 1-1

Au marcat: Şomurodov (49), respectiv Manuel Locatelli (40).

Luni

Bologna - SSC Napoli 1-1

Au marcat: Ndoye (64), respectiv Anguissa (18).

Clasamentul din Serie A

1. Inter Milano 68 puncte

2. SSC Napoli 65

3. Atalanta Bergamo 58

4. Bologna 57

5. Juventus Torino 56

6. Lazio Roma 55

7. AS Roma 53

8. Fiorentina 52

9. AC Milan 48

... Info: Agerpres

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!