Pivotul portughez, Victor Iturriza, va juca la CS Dinamo Bucureşti în sezonul viitor. Anunțul a fost făcut, vineri, de campioana României la handbal masculin pe pagina de Facebook.
Victor Iturriza, 1,94 m şi 117 kilograme, a fost transferat de la Kuwait Sporting Club, după o perioadă remarcabilă petrecută la FC Porto, unde a evoluat timp de 9 ani, între 2016 şi 2025.
Component de bază al echipei naţionale a Portugaliei, Victor Iturriza a contribuit la cele mai importante performanţe din istoria recentă a handbalului portughez, printre care locul 4 la Campionatul Mondial din 2025 şi locul 5 la Campionatul European din 2026. De asemenea, are şi participări la Jocurile Olimpice alături de reprezentativa lusitană.








