GALERIE FOTO Știm prima echipă calificată în semifinalele Europeanului de handbal! România joacă marți cu Muntenegru

Norvegia Campionatul european de handbal feminin Handbal Romania Slovenia Handbal
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 14 Noiembrie 2022, 22:04
Data actualizarii: Luni 14 Noiembrie 2022, 22:03

Campioana europeană en-titre Norvegia este prima semifinalistă a ediţiei din 2022, după ce a învins, luni, reprezentativa Sloveniei, scor 26-23 (16-15), în grupa principală I.

Norvegia, prima echipă calificată în semifinalele Europeanului de handbal

Norvegia are 8 puncte, neînvinsă, şi nu mai poate pierde un loc în semifinale înaintea ultimei etape, când sunt programate partidele Norvegia - Danemarca, Croaţia - Suedia şi Ungaria - Slovenia.

În grupa II, a României, campioana olimpică Franţa este şi ea la un pas de semifinale (6 puncte, neînvinsă), iar marţi va întâlni Germania, în timp ce tricolorele îşi pun speranţele într-o victorie cu Muntenegru (ora 19.00), pentru a mai spera la locul 2, calificant şi el în semifinale.

Miercuri, în ultima zi a partidelor din grupele principale, se vor juca România - Germania (ora 16.30), Olanda - Muntenegru şi Franţa - Spania. România are 2 puncte înaintea ultimelor două dispute.

România are nevoie de victorii cu Muntenegru și Germania pentru a se califica în semifinale

România s-a calificat în grupa II, după următoarele rezultate în grupa C preliminară: 28-29 cu Olanda, 21-35 cu Franţa şi 31-23 cu Macedonia de Nord.

În semifinale se califică primele două clasate în grupele principale, care vor juca încrucişat, în 18 noiembrie. Finalele pentru medalii vor avea loc în 20 noiembrie.

Campioana europeană din 2022 se va califica automat la Jocurile Olimpice din 2024, precum şi la Campionatul Mondial din 2023, la Mondiale urmând să se califice şi medaliatele europene cu argint şi bronz. CM de anul viitor va avea loc între 30 noiembrie - 17 decembrie, în Danemarca, Norvegia şi Suedia.

Naţionala României participă pentru a 14-a oară la turneul final al CE. La ediţia din 2020, România a ocupat locul 12, cea mai slabă clasare din istoria participărilor sale. Cel mai bun rezultat a fost obţinut la ediţia din 2010 - medalia de bronz.

Titlul european este deţinut de Norvegia, care l-a cucerit pentru a opta oară la ediţia din 2020.

News.ro

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!