Selecționata lui Ovidiu Mihăilă era obligată să câștige pentru a păstra șanse la primele două locuri, dar nu a condus nicio clipă în meciul cu Ungaria. Maghiarele au profitat din plin de apărarea fragilă a României, dar au fost și ajutate de intervențiile salvatoare ale lui Janurik.

Meciul de la Rotterdam ține capul de afiș în presa maghiară, având în vedere că Ungaria a făcut un pas mare spre calificarea în sferturi.

Maghiarii ne dau peste nas după meciul direct: ”I-am bătut pe români”

”I-am bătut pe români, facem un pas mare către sferturi”, a titrat Nemzetisport, imediat după această partidă.

Jurnaliștii din țara vecină au pus sare pe rană și au scos în față statistica meciurilor directe, pe care o domină autoritar. În plus, aceștia au amintit și de cea mai recentă întâlnire directă, de la EURO 2024, pierdută clar de România cu 29-37.

”Destinul a adus Ungaria și România față în față de mai bine de o sută de ori în handbalul feminin, în cele șase decenii și jumătate, din 1961. Recordul nostru (59 de victorii, 9 egaluri, 34 de înfrângeri). Raportul de forțe nu s-a schimbat prea mult de la meciul de la Campionatului European din 2024, de la Debrecen, pe care l-am câștigat cu 37-29, așa că am putea privi totul cu optimism”, a scris Nemzetisport.

  • În ultimele două partide din această grupă, România va întâlni Senegal și Elveția.
  • Pentru România, aceasta a fost a doua înfrângere de la turneul final, după cea cu Danemarca (39-31).

România - Ungaria 29-34. Suntem OUT din calculele pentru sferturi

România pierde un meci cu o încărcătură aparte. ”Tricolorele” erau obligate să câștige această partidă pentru a păstra șanse la calificare în sferturile competiției, dar Ungaria a controlat aproape tot jocul și nu ne-a dat nicio șansă.

Maghiarele au profitat din plin de apărarea firavă a fetelor noastre. Am avut și ghinion, mai ales în repriza secundă, când am bifat mai multe ocazii mari. Janurik a fost la înălțime. Și când nu a fost, a intervenit bara de fiecare dată.

Rămânem cu obiectivul setat înainte de startul acestei competiții, și anume clasarea în primele zece națiuni de la acest turneu final, motiv pentru care meciurile cu Elveția și Senegal rămân, în continuare, foarte importante.