FOTO ȘI VIDEO Dinamo, un nou titlu câștigat autoritar! Imagini spectaculoase de la festivitatea de premiere din sala din Ștefan cel Mare

Dinamo campioana Dinamo Dinamo - Vaslui dinamo handbal Handbal
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 01 Aprilie 2023, 19:03
Data actualizarii: Sambata 01 Aprilie 2023, 20:23

Premierea a fost realizată de Valentin Samungi, campion mondial cu reprezentativa României. 

Echipa lui Xavi Pascual își continuă supremația în handbalul românesc. Cu un mix de jucători experimentați - români și străini - antrenorul catalan a reușit să asambleze o formație care a defilat din nou în Liga Zimbrilor, campionat transmis în direct de Pro Arena și VOYO. 

 

Dinamo a acumulat 66 de puncte în clasament, cu 12 mai multe decât următoarea clasată, CSM Constanţa, când mai sunt trei runde de jucat înainte de finalul sezonului, în 6 mai.

Dinamo, campioană în Liga Zimbrilor FOTO

După victoria 39-29 obținută în fața echipei lui Bogdan Pralea, CSM Vaslui, într-un meci disputat sâmbătă seara, Dinamo a devenit matematic campioană, iar la final a început fiesta. 

Handbaliștii au fost însoțiți de soții și copii, fanii au scandat minute în șir "Campioniiii, Campioniiii!", iar ceremonia de premiere a fost realizată de FRH într-un decor multicolor, învăluit de confetti. 

  • Dinamo are în palmares 19 titluri naţionale, 7 trofee Cupa României, cinci Supercupe şi o Cupă a Campionilor Europeni (1965).

În sezonul 2022-2023, formaţia antrenată de Xavi Pascual a trecut, în premieră în acest format al Ligii Campionilor, de faza grupelor, fiind eliminată în optimi de cvadrupla câştigătoare a trofeului, THW Kiel.

Titlul din 2023, al 7-lea consecutiv şi al 19-lea în total, nu-i aduce însă lui Dinamo Bucureşti garanţia participării directe în Liga Campionilor, fiind nevoită să aştepte un wild-card din partea EHF.

FOTO: Ana Maria Popescu

VIDEO Ceremonia de premiere

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!